SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Comitetul Director
Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr. 4, Sector 1, cod postal 013705
E-mail secretariatscmd@yahoo.com Site http://sindicatulcmd.blogspot.com Telefon : 0725562223, Fax : 0318177371
Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263
Nr. 125/25.02.2011
ULTIMATUM
(SOMATIE)
Adresat(a) domnului Emil Boc si celorlalti impostori, membri ai Guvernului Romaniei
DOAMNELOR SI DOMNILOR,
Rezumand si completand acuzele aduse dvs. de SCMD in ziua de 24 ianuarie a.c. va reamintim ca:
· Prin Legea 329/2009, care ne-a limitat noua si altor 6 milioane de cetateni ai Romaniei cu drept de vot, platitori de taxe si impozite, dreptul la munca, si prin Legea 263/2010 care ne-a conditionat integral dreptul la munca de renuntarea la un alt drept dobandit, calcand in picioare Constitutia Romaniei, care prevede ca ”dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera” (Art. 41, al. 1), ne-ati rapit dreptul la pensie. Cu aceasta ocazie ati incalcat intreaga legislatie europeana in privinta dreptului muncii, Carta Drepturilor Fundamentale a UE, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia pentru Drepturile Omului, Protocolul 1 si Tratatul de aderare a Romaniei la NATO, care prevedea trecerea noastra in rezerva cu drept de pensie anticipata si drept de munca.
· Ati dezvoltat aceasta ticalosie elaborand un cod al muncii respins cu indignare si de patronate si de sindicate si pentru care sunteti gata sa va asumati, impotriva interesului natiunii romane si-n interesul nu se stie cui, raspunderea.
· Prin legea anticonstitutionala si antieuropeana 119/2010 ati desfiintat anticonstitutional si ilegal dreptul la legi ocupationale pentru militari, politisti si alte categorii, desi acestea erau prevazute de catre Legislatia comunitara europeana, Pilonul al 2-lea, Directiva nr. 86/378/CEE si Directiva 96/97/CEE.
· Prin aceeasi Lege 119/2000 ati introdus in practica juridica din Romania un principiu inexistent si care ”inseamna o incalcare de catre stat a propriei legislatii” fapt cu ”repercusiuni grave asupra stabilitatii juridice si asupra caracterului de stat de drept” potrivit adresei din 4 iunie 2010 a AIJD de la Bruxelles catre dvs. – retroactivitatea legii. Or, potrivit aceluiasi document ”modificarea retroactiva a unor drepturi civile deja castigate (in cazul de fata pensiile) nu este posibila decat prin incalcarea principiilor fundamentale de drept”. Indreptata impotriva cadrelor militare in rezerva si retragere, a fostilor diplomati, piloti, senatori si deputati, functionari publici din Parlament, Justitie si Curtea de Conturi, aceasta ticalosie pusa in practica prin doua HG-uri (735 si 737), care exced insasi Legea dvs., a constituit baza incalcarii inca odata a intregii legislatii europene si a Constitutiei Romaniei (Art. 16, al. 1 si Art. 44, al 2, 3, 8) si a rapirii nejustificate a unor ”drepturi castigate” sau a ”nationalizarii” unei duble proprietati, GRADUL si PENSIA MILITARA DE STAT, supunandu-ne unei duble discriminari. O spune raspicat Conventia pentru Drepturile Omului in Protocolul I, Art. 1, 6 si 14.
· Ati incalcat cu aceasta ocazie principiul sperantei legitime, al coerentei si sigurantei legislative, dreptul cetatenilor la o buna administrare, la sanatate fizica si psihica, adica la viata (Art. 22 din Constitutia Romaniei), dreptul la un nivel de trai decent (Art. 47) si dreptul la o batranete linistita.
· Ati incalcat chiar opinia Curtii Constitutionale in mod expres referitoare la Legea 119/2010, conform careia ”De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor” (Raspunsul CC nr 12747/09.09.2010).
· Ati declansat ilegale procese de ”recalculare” a pensiilor aflate in plata, procese care trebuiau stopate la 28.09.2010, conform Deciziei 338/2010 a Curtii de Apel Cluj.
· Sfidand puterea judecatoreasca ati continuat recalcularea, ati mintit ca Decizia Curtii de Apel nu era erga omnes, ati decis in sedintele de Guvern din 8.12.2010, dupa ce Curtea de Apel Cluj s-a pronuntat in anulare si din 10.01.2011, dupa ce ICCJ ne-a dat dreptate, sa continuati recalcularile, apoi sa abrogati doar HG 735, nu si consecintele aplicarii ilegale ale acesteia.
· Prin OUG 1/2011 ne-ati transformat din asistati in ”beneficiari proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala” certificand astfel ”nationalizarea” gradelor noastre, ati introdus prevederile defunctei HG 735 direct in Lege si ati decis sa utilizati rezultatele ilegalei recalculari, cele doua decizii ”temporar – definitive” privind pensiile foste militare, pe care ni le-ati trimis, supunandu-ne unui proces de ”revizuire” declarat a se incheia pana la sfarsitul acestui an.
· Daca in cazul recalcularilor nu v-ati respectat propria minciuna (si anume ca cei aflati in proces cu Guvernul nu vor fi supusi recalcularii) si in cazul ”revizuirii” ati decis sa va ignorati din nou propria minciuna - Ordinul SMG nr 17/10.02.2011 prevede la Art. 1 finalizarea ”procesului de revizuire a pensiilor militare de stat pana la data de 15.03.2011”.
· Ati introdus toate masurile impotriva noastra si a militarilor angajati pe baza de contract (carora li se rapeste din nou posibilitatea de a beneficia de pensie militara anticipata) in Legea 263/2010, abrogand neconstitutional si impotriva legislatiei comunitare legile noastre ocupationale 164/2001 si 179/2004. Ne-ati aliniat unei legi defuncte, 19/2000 si care nu avea tangenta cu noi, pentru a ne percepe ilegal CAS-ul, in conditiile in care militarii au asigurata dintotdeauna, pentru ei si familiile lor, asistenta medicala gratuita.
· Ati abrogat Legea 19/2000 in defavoarea a 6 milioane de pensionari si a salariatilor, in special tineri, cu statut de PFA, pentru a percepe retroactiv CAS-ul, ignorand prevederile art. 76, al 1 si 2 din Lege si OUG 147 din 2002 care prevedeau un termen-2005 si marirea cuantumului pensiilor cu suma necesara extragerii CAS-ului.
· Ati dat o Lege antiromaneasca a invatamantului, permitand utilizarea unor manuale antiromanesti elaborate in capitale straine si in limbi straine, fapt ce ii afecteaza grav pe miile de militari in rezerva incadrati in invatamantul de toate gradele, dupa 1999.
· Ne-ati insultat, ati declansat un razboi total de imagine si psihologic impotriva militarilor, pentru a stimula ura populatiei impotriva unicului sau sprijin si a coloanei de sustinere a statului, precum si ample campanii de discreditare, elaborate de dejectiile de presa guvernamentale si basesciene impotriva liderilor SCMD. Ati provocat moartea a zeci de cadre in rezerva si in retragere ocazionata de primirea deciziilor de recalculare pe fondul conceptiei dvs. ”strategice” ca pensionarii trebuie sa traiasca maximum 6 ani dupa iesirea la pensie, urmand ”sa paraseasca pe cale naturala sistemul”.
Jefuiti ca in codru Tara, ii vindeti bogatiile pe nimic marilor asasini economici mondiali, mintiti, amenintati, cumparati constiinte. Pentru toate acestea SCMD va someaza sa va dati demisia, urmand sa raspundeti in fata legii. Alternativa ar fi abrogarea in urgenta a legilor 329/2009, 119/2010 si 263/2010, a Legii 1/2011 a invatamantului, retragerea OUG 1/2011, renuntarea la Codul sclaviei si producerea reparatiilor necesare pentru toti cei care au avut de suferit de pe urma incompetentei, venalitatii sau tradarii dvs. de neam si Tara.
Din acest moment, SCMD anunta ca va sprijini impotriva dvs. toate miscarile, manifestatiile, grevele si alte actiuni de protest ale sindicatelor si societatii civile din Romania, onorandu-si misiunea trasata de Art. 118, al. 1 din Constitutia Romaniei, aceea de aparator al democratiei constitutionale.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea