joi, 24 noiembrie 2011

Catastrofa pe care UDMR a pregătit-o României: ștergerea documentelor istorice



În timp ce opinia publică era bombardată cu ştiri despre arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu și a lui Liviu Luca, la Camera Deputaţilor, UDMR a avut grijă să-şi pregătească terenul pentru susţinerea propriilor interese, astfel fiind aprobată la foc automat o lege controversată care va aduce deservicii imense românilor și României. 
Pe 8 noiembrie, la Camera Deputaților, cu Roberta Anastase la timona ședinței, mașinăria de vot a PDL și UDMR a aprobat, în ciuda protestelor PSD și PNL, proiectul Legii Arhivelor Naţionale, iniţiat de UDMR. 
Conform acestui proiect, la propunerea UDMR, documentele din Arhivele Naţionale vor putea fi retrase din administrarea Fondului Arhivistic Naţional al României. Proiectul a fost adoptat cu 127 voturi “pentru”, 117 voturi “împotrivă” şi 4 abţineri. 
Trebuie spus că proiectul de act normativ care modifică Legea arhivelor zăcea de multă vreme pe lista legilor care trebuiau să intre la dezbatere și la vot în Camera Deputaților. A intrat de mai multe ori în dezbaterea Camerei Deputaţilor, dar a fost retrimis de fiecare dată la Comisia de Cultură pentru a fi rediscutat. Comisia de Cultură din Cameră, condusă de pedelista Raluca Țurcan, este practic autoarea modificării din Legea Arhivelor care le dă ocazia cultelor să-şi primească înapoi documente de importanţă deosebită, relataCotidianul într-un articol publicat pe 9 noiembrie 2011. 
Pe lângă reglementările privind falimentul sau desfiinţarea unor creatori de arhive, dar şiautorizarea unor deţinători de arhive privaţi, în proiectul de lege adoptat s-a strecurat şimodificarea vizând retrocedarea în natură a documentelor care au aparţinut odată cultelor. 
De unde vine acest interes al UDMR pentru retro­cedarea documentelor către cultele bisericeşti? Un motiv ar fi acela că, printre aceste documente, se numără şi registrele de stare civilă din bisericile din Ardeal, unde au fost consemnate de-a lungul timpului persoanele nou născute, persoanele decedate etc, aceste documente atestând existenţa continuă a românilor în această zonă a ţării. Odată dispersate aceste documente (ceea ce va face mult mai uşoară pierderea lor fizică), dispare şi una dintre cele mai puternice dovezi privind românismul din acest teritoriu. 
Acest proiect de modificare a Legii arhivelor a stârnit indignarea arhiviştilor și a istoricilor. 
Istoricul Zoe Petre susținea în urmă cu ceva vreme că retrocedarea arhivelor este “o barbarie fără seamă, o crimă”, și că “nicăieri în lume nu se întâmplă acest lucru, în toate ţările civilizate există arhive centralizate”. Zoe Petre le cerea atunci parlamentarilor Opoziției, dar și celor de la Putere să se trezească în plen “şi să nu voteze această proiect legislativ, deoarece Arhivele Naţionale sunt o instituţie a statului modern român, iar ele nu pot fi devalizate.” 
Istoricul Adrian Cioroianu a tras un alt important semnal de alarmă legat de acest proiect de lege de modificare a Legii arhivelor în sensul dorit de UDMR. Fostul ministru de Externe e convins că această propunere legislativă reprezintă încă un pas spre obţinearea autonomiei mult dorite de către reprezentanţii politici ai maghiarilor din România. 
“În măsura în care cultele îşi doresc această arhivă, este dreptul lor să o ceară, dar acest lucru implică alţi factori: să aibă unde să o depoziteze, să aibă oameni care să se ocupe de ea, etc. Acest demers va afecta profund studirea istoriei. Propunerea legislativă fiind iniţiată de parlamentarii UDMR, acest proiect pare să reprezinte intresele stricte ale comunităţii maghiare sau a unor reprezentanţi ai lor“, susține Adrian Cioroianu. 
Bogdan-Florin Popovici, preşedintele Federaţiei Arhiviştilor din România, a atras atenţia că “funcţia instituţională a cultelor religioase nu este aceea de a păstra, de arhivare, ci una religioasă”. 
“Suntem de acord ca documentele să fie restituite în copii, acordându-se acces proprietarilor de drept cu prioritate faţă de alte categorii care au acces la arhive. Dar să le retrocedezi fizic creează o mare ameninţare ca acestea să dispară. Intraţi în orice anticariat şi veţi găsi o dovadă că exercitarea unui control asupra documentelor retrocedate va fi o sarcină foarte dificilă”, a spus el. 
 
Iată de ce aceasta lege care permite retrocedarea documentelor din Arhivele Naţionalecontravine intereselor întregului popor român:
  • se restituie in natura bunuri arhivistice care au o valoare patrimoniala deosebita si al caror risc de deteriorare este crescut
  • o astfel de decizie „ar conduce la scoaterea respectivelor bunuri arhivistice de sub regimul juridic stabilit de Legea 16/1996 si la trecerea lor sub un alt regim juridic, neclar, intrucat situatia arhivelor private nu este reglementata inca in Romania”
  • arhivele, in calitate de depozitar al memoriei nationale, au rolul de a asigura conditiile propice conservarii si pastrarii documentelor
  • exista o mare varietate de spete rezultate in urma aplicarii Decretului nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic National. Aceasta varietate de cazuri nu poate fi pur si simplu tratata generic, ca avand caracter „abuziv” (după cum susţine UDMR – n.r.), si nu poate fi rezolvata decat printr-o analiza, de la caz la caz, intr-un cadru legislativ nuantat
  • Fondul Arhivistic National este un important tezaur scris, care face parte din patrimoniul cultural-national al unui popor, o sursa istorica de importanta deosebita
  • documentele care fac parte din fondul arhivistic national au o valoare istorica si, drept urmare, protectia acestora trebuie asigurata in mod unitar si continuu,indiferent de domeniul la care se refera aceste documente sau de interesul pe care il reprezinta la un moment dat
„Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata, aceasta inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite”, a declarat renumitul istoric Dinu C. Giurescu

duminică, 20 noiembrie 2011

Publicitate de santaj si presiune asupra romanilor



de Cornel Nistorescu
Publicat Vineri, 18 noiembrie 2011
[Eliminarea majusculei din numele presedintelui imi apartine]

De cand a inceput campania disperata si desantata a celor de la Rosia Montana Gold Corporation am fost invitat la cateva intalniri. Am mers si am ascultat cu atentie in speranta ca voi intelege proiectul, iar explicatiile mele vor cantari catusi de putin in ochii celor care conduc. Nici vorba! In fapt, scopul celor de la Rosia Montana Gold Corporation era sa tac, iar cotidianul.ro sa nu mai scormoneasca in legalitatea si utilitatea proiectului. Mai mult, dupa a doua intalnire am fost invitat sa accept si eu publicitate din partea acestui proiect plin de aranjamente. Nu, multumesc frumos, am zis. Nu vreau nici o publicitate. Puteti scrie ce vreti, dar sa ne lasati sa facem publicitate in ziarul dumneavoastra. Multumesc frumos inca o data, dar nu se poate! Cateva zile mai tarziu, prin una dintre agentiile de media care achizitioneaza pentru cotidianul.ro, m-am trezit cu publicitate la Rosia Montana Gold Corporation. Asa, de ochi frumosi. Eventual ca cititorii sa inteleaga ca si ziarul nostru a capotat. Am stopat-o imediat. Ce a urmat apoi pe televiziuni, radiouri si ziare e un adevarat dezmat. Si ce credeti ca promoveaza? Firma din Canada ? Sau aurul produs si scos la vanzare la magazinul de bijuterii de la Unirea? Nici vorba! Toata aceasta campanie agresiva de publicitate vizeaza autoritatile statului roman. Sa cedeze odata. Ce dracu' mai vor? Cu milioane de euro aruncate in media, RMGC vrea sa indoaie autoritatile statului roman ca sa-i dea aprobarea finala. Publicitate cu oameni care spun propozitii contrafacute de publicitari, primari care isi pun numele pe scrisori si comunicate scrise de aceiasi publicitari, o intreaga industrie concentrata intr-o operatiune cu valoare de diversiune. Promoveaza un proiect pentru care nu au autorizatia de functionare. Adica propaganda pentru un proiect inca ilegal. Fac galagie cu avantajele unei operatiuni de care institutiile statului se indoiesc. Stau in cumpana si cantaresc legalitatea, riscurile, pericolele si consecintele. E legal sa folosesti publicitatea pentru a determina o hotarare a statului roman? Eu zic ca nu. Aceasta campanie scumpa, cu banii aruncati peste tot, se vrea o presiune cumplita asupra Romaniei. Este aproape egala cu demersul fara cap al presedintelui basescu facut in favoarea aceleiasi cauze inca lipsite de toate aprobarile. E ca si cum ai face publicitate in favoarea unui medicament care n-a trecut de toate testele si aprobarile. Sau ca si cum am umple Romania cu panouri si spoturi in favoarea unei institutii care nu exista.

De ce o asemenea tarasenie lipsita de temei, inclusiv de aprobarile legale necesare, este tolerata de Consiliul National al Audiovizualului? Maine , poimaine vom vedea o ploaie de spoturi care promoveaza unirea Romaniei cu Bulgaria ? Sigur CNA-ul va tacea malc. Oricat de importanti se cred unii dintre membrii Consiliului, tot se vede ca lucreaza la ordin. Au zis ei ceva cand Dan Diaconescu, inainte de a avea partid, folosea televiziunea sa pentru a promova un produs politic care nu exista si pentru a promite sume de bani pe care nici angajatii postului nu le vor pupa vreodata, necum votantii sau membrii partidului scos din palarie de acest trisor jurnalistic.

Din moment ce OTV-ul minte mereu ca da 20.000 de euro fiecarui membru, ca rezolva economia Romaniei dintr-un condei si ca starpeste coruptia din doua vorbe pe marginea ecranului, de ce n-ar zice si Rosia Montana Gold Corporation tot felul de baliverne? Despre bani si salarii, despre avantaje, locuri de munca si ce le mai trece prin cap.

Publicitate mincinoasa, publicitate ilegala, publicitate, publicitate, publicitate de presiune asupra Romaniei. Un soi de atentat grosolan la luciditatea celor care trebuie sa decida!

© 2011 Cotidianul.ro

marți, 15 noiembrie 2011

Veste buna si de la Miercurea Ciuc

Va informez ca Tribunalul Harghita a dat urmatoarea solutie in 12 dosare: "Solutie: Respinge excepţiile invocate în cauză. Admite în parte acţiunea reclamantului. Dispune anularea Deciziei nr. 158475/27.12.2010 şi menţinerea deciziei de pensionare stabilită iniţial pe seama membrului de sindicat. Respinge celelalte capete de cerere. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.11.2011."

Cu stima, secretarul filialei Mierurea Ciuc, Dusa Ioan.

vineri, 11 noiembrie 2011

Recurs in interesul legii pe Legea 119/2010. Codruta Kovesi opteaza pentru respingerea contestatiilor la deciziile de recalculare a pensiilor

     

                         R O M A N I A                 MINISTERUL  PUBLIC 

          PARCHETUL  DE PE LANGA 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

        CABINET  PROCUROR GENERAL
                Nr.925/C/3009/III-5/2011
                                                        847/C/2775/III-5/2011
                                                          165/C3/2305/III-5/2011
                                                                                         din                          2011
 
                     C ă t r e,
 
       PREŞEDINTELE   ÎNALTEI  CURŢI   DE  CASAŢIE  ŞI  JUSTIŢIE
 
 
  În  temeiul art. 329 din Codul procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.32 din Legea nr. 202/2010, formulez prezentul   
 
RECURS   ÎN   INTERESUL  LEGII
 
            În practica judiciară, nu există  un punct de vedere unitar cu privire la „aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţie, referitor la recalcularea pensiilor prevăzute de art.1 din lege”.                  
 
                     Urmare sesizării din oficiu, precum şi în considerarea sesizărilor nr. 1719/25 A din 21  aprilie 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Galaţi, nr. 19667 din 6 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova, nr. 1106/35 din 13 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Braşov şi nr. 1318 din 3 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj, transmise prin adresele nr. 5/S.U/2011 din 28 aprilie 2011 şi nr. 7/S.U/2011 din 10 mai 2001 ale  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări în problema de drept enunţată anterior, constatându-se următoarele:
         I. Într-o primă orientare jurisprudenţială, au fost admise contestaţiile formulate de reclamanţi, pensionari aflaţi în categoriile prevăzute de art. 1 lit.a)-h) din Legea nr. 119/2010 şi s-au anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise în temeiul art. 3 şi art. 4 din acest act normativ, fiind menţinute în plată pensiile în cuantumul anterior.
         În adoptarea acestor soluţii, instanţele de judecată au realizat un examen de compatibilitate a prevederilor din dreptul intern cu exigenţele art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum principiile consacrate de acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
        Analiza efectuată de instanţe asupra noţiunii de „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului a avut ca punct de pornire principiul garantării dreptului de proprietate şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii, protecţia instituită de Convenţie a fost extinsă şi la „interese economice” şi alte valori patrimoniale.
                         S-a arătat că, în materie de asigurări sociale, instituţiile Convenţiei au statuat că plata unor contribuţii la sistemul de securitate socială poate, în anumite condiţii,  să  ducă  la   naşterea   unui   drept  protejat  de  art.1  din  Protocolul  nr.1  la  Convenţie, în sensul de a beneficia, la un moment dat, de avantajele conferite de acest sistem, iar pentru ca un asemenea drept să se nască şi să fie recunoscut, trebuie ca cel interesat să îndeplinească cerinţele prevăzute de legislaţia naţională în materie.
                        Reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul la pensiile de serviciu în baza unor legi speciale, iar dreptul la această pensie avea două componente, una contributivă şi una necontributivă pe care statul s-a obligat să o suporte de la bugetul de stat.
                        Ca atare, avându-se în vedere principiile enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, în cauza Stec ş.a. c/a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (cererile nr. 65731/01 şi 65900/01, hotărârea din 12 aprilie 2006), precum şi jurisprudenţa citată de Curte în această cauză, s-a considerat că pensiile reclamanţilor, stabilite în baza legislaţiei anterioare adoptării Legii nr. 119/2010 intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, iar orice act normativ ulterior care repune în discuţie modul de stabilire a pensiei reprezintă o ingerinţă în dreptul stabilit în favoarea reclamanţilor.
                        În continuare, instanţele au analizat compatibilitatea acestei restrângeri cu exigenţele art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr.1 şi art. 14 din Convenţie, prin luarea în considerare a sferei persoanelor afectate şi a proporţionalităţii măsurii restrângerii cu scopul urmărit prin adoptarea Legii nr. 19/2010.
                        Astfel, s-a arătat că, deşi scopul Legii nr. 119/2010 poate fi considerat legitim, având în vedere că acest act normativ urmăreşte diminuarea efectelor crizei economice, totuşi, nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele alese şi interesele individuale, instituindu-se o sarcină împovărătoare şi excesivă doar pentru anumite categorii de pensionari, cu atât mai mult cu cât măsura luată nu a avut un caracter temporar, iar pentru anumite categorii socio-profesionale, pensiile de serviciu au fost menţinute.                  
                       În acest sens a fost evocată  jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Kjartan Ásmundsson vs. Islanda,  cererea nr. 60669/00, hotărâre din 12 octombrie 2004; Stec ş.a. vs. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cererile nr. 65731/01 şi nr. 65900/01, hotărâre din 12 aprilie 2006, Marea Cameră.
                       Pe de altă parte, s-a considerat că, prin aplicarea Legii nr. 119/2010 şi diminuarea pensiilor aflate în plată, se încalcă principiul neretroactivităţii legii.  (Anexa I)
                        II. Într-o altă orientare jurisprudenţială, contestaţiile au fost respinse, fiind menţinute deciziile de recalculare a pensiilor de serviciu emise în temeiul Legii nr. 119/2010.
                        În motivarea acestor soluţii, s-a reţinut că Legea nr. 119/2010 a fost supusă controlului de constituţionalitate în raport de prevederile art. 15 alin. (2), art.16 alin. (1), art. 44, art.136, art. 47 şi art. 53 din Legea fundamentală, iar Curtea Constituţională, prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat constituţionalitatea acestei legi.
                        Instanţele de drept comun au obligaţia de a respecta statuările Curţii Constituţionale şi, doar în mod cu totul excepţional, în funcţie de circumstanţele speţei, iar nu în abstract, pot constata că o anumită normă, deşi declarată constituţională, produce efecte contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
                        În determinarea  unor eventuale efectele contrare Convenţiei, aceste instanţe au pornit de la noţiunea de „bun”, ca noţiune autonomă în sensul jurisprudenţei instanţei de contencios european, constatând, raportat la cauza Andrejeva c/a Lituaniei(cererea nr. 55707/00, hotărâre din 18 februarie 2009), că intră în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr.1 doar partea contributivă a pensiei de serviciu, pentru care trebuie să existe garanţii, iar nu şi partea necontributivă ce se suportă din bugetul de stat.                       
                 Recunoscându-se marja de apreciere a statului în  a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială şi de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă, s-a arătat că singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenţie, privind nediscriminarea.
                  De asemenea, ingerinţa statului trebuie să corespundă celor trei limitări, impuse de primul paragraf al art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, respectiv:
1)     să fie prevăzută de lege;
2)     să existe un scop legitim;
3)     să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
                     Primele două condiţii au fost considerate îndeplinite în cauză, iar, în analiza criteriului de proporţionalitate, prin considerentele formulate, s-a aderat la argumentele Curţii Constituţionale, constatându-se că această cerinţă este îndeplinită întrucât prin Legea nr. 119/2010 nu este afectată partea contributivă, ci doar componenta necontributivă a pensiei speciale, supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare, pentru a putea fi acordată.
                        În examinarea acestei cerinţe, instanţele au realizat şi o analiză comparativă a cuantumului pensiei rezultate în urma recalculării, fie cu indemnizaţia socială pentru pensionari (fosta „pensie minimă garantată”) prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 şi Ordonanţa Guvernului  nr. 6/2009, fie cu nivelul pensiei medii la nivel de ţară ori cu salariul mediu net pe economie.
                        În ceea ce priveşte  respectarea principiului egalităţii şi nediscriminării, instanţele au reţinut că Legea nr. 119/2010 a vizat toate pensiile de serviciu stabilite prin legi speciale, tocmai pentru eliminarea gravelor inechităţi din sistem.
                        Or, pe această cale, legiuitorul a abrogat toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincţie şi le-a supus unui regim de stabilire şi calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.    (Anexa II). În plus s-a considerat că  pretinsa discriminare  faţă de categoria socio-profesională a magistraţilor nu poate fi  reţinută, faţă de  considerentele deciziei nr.873/2010 a Curţii Constituţionale.
*
*                     *
                        Apreciez că cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.
                        Prin art. 1 lit.a)-h) din Legea nr. 119/2010 privind unele măsuri  în domeniul stabilirii pensiilor, publicată în Monitorul Oficial,  partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a stabilit ca pensiile militare de stat, pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, ale personalului diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi ale personalului Curţii de Conturi devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
                        De asemenea, potrivit art.2 din acelaşi act normativ, procedura de recalculare vizează şi pensiile anticipate de serviciu, pensiile anticipate parţiale, pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş stabilite în baza actelor normative speciale.              
                       Potrivit art.3 alin. (1) din lege, procedura de recalculare a pensiilor prevăzute la art.1, stabilite potrivit legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată se efectuează prin utilizarea algoritmului prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii.
                        Cuantumul pensiilor rezultate în urma recalculării se plăteşte potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit.a) sau b), după caz.
                        Acest act normativ a fost supus controlului anterior de constituţionalitate, la sesizarea unui grup de senatori şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
                        Astfel, prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională cu majoritate de voturi, a constatat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate ce vizau, în esenţă, încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, a principiului egalităţii în drepturi, instituit prin art. 16 alin. (1) din Convenţie,  a principiului garantării dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44    din  Constituţie  şi art.1  din  Primul  Protocol adiţional  la  Convenţia pentru apărarea  
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi din perspectiva drepturilor şi principiilor consacrate de art. 47 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit.h) din Constituţie.
                        De asemenea, prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind unele măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
                        Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
                        Pe de altă parte, în virtutea art. 20 alin. (2) din Constituţie, judecătorii naţionali au posibilitatea de a asigura efectul deplin al normelor Convenţiei europene a drepturilor omului, al pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, acestea având  o aplicare directă şi prioritară faţă de orice altă normă contrară din dreptul intern,  ceea ce se traduce prin faptul că primele autorităţi ce trebuie să regleze şi să asigure protecţia acestor drepturi sunt instanţele naţionale.                  
                     Din examinarea jurisprudenţei irevocabile prezentate anterior, se constată că instanţele care au pronunţat soluţii în sensul primei orientări au realizat propria analiză de conformitate a Legii nr. 119/2010 în raport de exigenţele art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi  art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, concluzionând în sensul unei încălcări a principiilor şi drepturilor consacrate de acestea, în timp ce instanţele care au pronunţat soluţii în sensul celei  de-a doua orientări jurisprudenţiale, pornind  de la aceleaşi premise şi raportându-se, în plus, şi la decizia nr. 871/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, au concluzionat în sens contrar.
                        Examenul de jurisprudenţă relevă că opiniile divergente există atât sub aspectul proporţionalităţii măsurii reducerii pensiilor de serviciu cu scopul urmărit, cât şi sub aspectul existenţei unui tratament discriminatoriu, ca urmare a aplicării Legii nr. 119/2010.
                        În ambele situaţii, instanţele de judecată au avut în vedere aceeaşi cazuistică a instanţei de contencios european din care s-au desprins mai multe principii în legătură cu aplicarea exigenţelor Convenţiei asupra drepturilor de pensie, privite ca „bun”, în sensul de noţiune autonomă, astfel cum a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii  Europene a Drepturilor Omului .
                        Bunăoară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant, că art.1 din Primul protocol adiţional la Convenţie nu garantează dreptul vreunei persoane la o pensie într-un anumit cuantum, deoarece textul nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun.
                         De asemenea, instanţa de contencios european a reiterat pe calea unei jurisprudenţe constante că art.1 din Protocolul nr.1 nu stabileşte nicio restricţie pentru statele membre în a alege orice formă a sistemului de asigurări sociale, tipul ori cuantumul beneficiilor  acordate în cadrul  unui  anumit  sistem,  însă,  în  situaţiile  în
care un stat membru a adoptat o legislaţie care prevede dreptul la pensie, ca drept de securitate socială, indiferent dacă este  condiţionat sau nu de plata contribuţiilor, acea legislaţie trebuie primită ca  generând  un interes patrimonial ce intră sub incidenţa art.1 din Primul Protocol al Convenţiei, în privinţa persoanelor care satisfac cerinţele prevăzute de lege.
                         Aşadar, pornind de la această plasare a prestaţiilor sociale, reprezentând drepturi de pensie, în sfera de protecţie a art.1 Protocolul nr.1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a analizat cauzele ce i-au fost deferite în care reclamanţii sesizau încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie, singur sau combinat cu art. 14 din Convenţie, din perspectiva criteriilor cerute în jurisprudenţa sa pentru ca  ingerinţa autorităţilor în drepturile reclamanţilor să fie considerată legitimă, respectiv: (a) ingerinţa să fie prevăzută de lege; (b) să fie impusă de o cauză de utilitate publică şi (c) să respecte un raport rezonabil de proporţionalitate cu scopul urmărit, în sensul menţinerii unui just echilibru între interesele contrare, astfel încât persoana în cauză să nu suporte o sarcină excesivă şi exorbitantă, consacrând şi o limită jurisprudenţială, dată de atingerea substanţei dreptului însuşi.
                         Aplicând criteriile prezentate anterior la problema de drept analizată, se constă, în primul rând, că ingerinţa în drepturile de pensie răspunde criteriului de legalitate, în sensul stabilirii acesteia prin lege.
                         În privinţa celei de-a doua cerinţe, instanţa de contencios european a arătat, încă din primele sale decizii în materie, că noţiunea de „utilitate publică” este amplă chiar prin natura ei, astfel încât decizia de a adopta legi care să conducă la privarea de proprietate implică examinarea, de către autorităţile statale competente, a unor probleme de ordin politic, economic şi social asupra cărora, într-un stat  democratic, pot exista profunde divergenţe.  Curtea a apreciat, în mod constant că, în această privinţă este normal ca, datorită unei directe cunoaşteri a realităţilor societăţii, legiuitorul naţional să dispună de o mare marjă de apreciere în adoptarea legislaţiei pentru implementarea politicilor sociale şi economice şi a afirmat că respectă modul în care statele membre concep imperativele de utilitate publică, afară numai dacă această apreciere se dovedeşte a fi în mod manifest lipsită de orice bază raţională.
                         În aceste condiţii, Curtea a acceptat posibilitatea reducerii cuantumului beneficiilor de asigurări sociale în anumite circumstanţe, bazate pe modificări legislative care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările din societate.
                         De pildă, în cauza Kjartan Ásmundsson vs. Islanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că introducerea unor noi reglementări cu privire la drepturile de pensie pentru invaliditate au vizat un scop legitim, determinantă fiind necesitatea asigurării sustenabilităţii fondului de pensii al statului care s-a confruntat cu dificultăţi financiare.
                         De asemenea, în cauza Andrejeva vs. Lituania, Curtea a acceptat că diferenţa de tratament în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor de pensie viza protecţia sistemului economic al ţării, în condiţiile în care autorităţile naţionale au fost  confruntate cu o capacitate redusă a bugetului de stat, apreciind că scopul tratamentului juridic aplicat reclamantei era compatibil cu obiectivele Convenţiei.
                         Mutatis mutandis, se observă că scopul  reglementării cuprinse în Legea nr. 119/2010, astfel cum a fost identificat şi de Curtea Constituţională răspunde criteriilor enunţate, desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor  Omului  în care s-a arătat că „interesul public” poate include şi adoptarea unui sistem armonizat de pensii publice, scop în care statele pot adopta modificări legislative.
                         În privinţa cerinţei de proporţionalitate a măsurii adoptate, cu scopul urmărit, respectiv a necesităţii menţinerii  unui just echilibru între interesele în discuţie, analiza Curţii Europene a Drepturilor Omului din perspectiva art.1 Protocolul nr.1 a fost, în unele cazuri,  concurentă cu analiza efectuată din perspectiva art. 14 din Convenţie, pentru a se determina  dacă tratamentul juridic diferit a avut o justificare rezonabilă şi obiectivă şi a păstrat acest raport de proporţionalitate.
                        Ca un numitor comun al tuturor analizelor efectuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele vizând reduceri ale drepturilor de asigurări sociale, se observă că lipsa indemnizării beneficiarului pentru ingerinţa reclamată nu a constituit un  criteriu determinant, de vreme ce o astfel de ingerinţă nu este  de  tipul „privării de proprietate”, ci  este  analizată  în  contextul primei teze a art.1   din Protocolul nr.1 la Convenţie şi a regulii generale consacrate, privind dreptul la respectarea bunurilor.
                        Aşadar, testul de proporţionalitate efectuat de instanţa de contencios european nu a constatat, în cauzele ce se încadrează în această tipologie, în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci a constat într-o analiză, în concret, a măsurii în care persoana/persoanele vizate au fost lipsite în totalitate de  drepturile de pensie, şi , deci, de mijloacele de subzistenţă,  precum şi a caracterului discriminatoriu al măsurii, raportat la sfera persoanelor aflate într-o situaţie analoagă.
                        Sub aceste aspecte, răspunsurile date de instanţa de contencios european diferă în funcţie de circumstanţele  fiecărei cauze.
                        Primul element de referinţă ţine de o analiză în concret a situaţiei persoanei vizate, analiză care diferă de la caz la caz, iar în acest sens, indicăm cu titlu de exemplu considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în mai multe cauze analizate în care s-a ridicat problema sistării plăţii părţii necontributive a pensiei, a considerat că, întrucât drepturile pecuniare ale reclamanţilor ce decurgeau din contribuţiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a  existat o încălcare a art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
                        Cel de-al doilea element de referinţă poate fi pus în legătură cu necesitatea de instituire a unei legislaţii unitare de pensii, iar în considerarea constituirii fondurilor de asigurări sociale pentru plata pensiilor în sistemul public, precum şi a schimbării realităţilor  sistemului  de  securitate  socială, Curtea a acceptat  ca fiind conforme Convenţiei anumite modificări legislative adoptate în scopul asigurării unui tratament juridic uniform.
                        De altfel, şi analiza efectuată de Curtea Constituţională asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate ridicate cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se plasează pe aceleaşi repere stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, identificate în precedent.
                     În plus, raportat şi la propria jurisprudenţă,  instanţa de contencios constituţional a constatat că Legea nr. 119/2010 nu retroactivează.
*
*                  *
                        Ca atare, se constată că prin hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate, instanţele de judecată au realizat o analiză a conformităţii aplicării Legii nr. 119/2010 cu exigenţele art.1 Protocolul nr.1 şi art. 14 din Convenţie şi au ajuns la o concluzie unitară în sensul existenţei unui interes patrimonial care intră în sfera de protecţie a Convenţiei,  a existenţei unei ingerinţe  în dreptul de proprietate care corespunde cerinţelor criteriului de legalitate şi necesităţii de a fi justificată de o cauză de utilitate publică.
                        Divergenţa  de opinie se datorează, însă, unei aprecieri diferite asupra criteriului de proporţionalitate a măsurii şi, implicit, asupra existenţei/inexistenţei unei discriminări între diferitele categorii de  beneficiari ai pensiilor de serviciu.
                        Considerăm că în analiza efectuată asupra criteriului de proporţionalitate, se cuvine a  fi  avut  în  vedere  că Legea nr.119/2010 a  afectat toate  pensiile de serviciu stabilite prin legi speciale, tocmai pentru eliminarea  gravelor inechităţi din sistem, legiuitorul  alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale şi să le  supună unui regim unitar de stabilire şi calculare.
                        De asemenea, introducerea în analiza efectuată a unui element obiectiv,  reprezentat, fie de indemnizaţia socială  pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010, fie de pensia medie lunară, conferă previzibilitate în soluţionarea cauzelor şi menţine un  just echilibru între interesul general şi imperativul protecţiei drepturilor fundamentale.
                         Existenţa unui tratament juridic discriminatoriu  nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, dispoziţiile Legii nr.119/2010, în forma finală adoptată, urmare deciziei nr.873 din 25 iunie 20101 a Curţii Constituţionale, au vizat toate categoriile de pensii speciale.
          Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 3307 din Codul de procedură civilă, solicit admiterea recursului în interesului legii şi pronunţarea unei decizii în această chestiune de drept.                    
 
 
PROCUROR GENERAL
Laura Codruţa Kövesi

joi, 10 noiembrie 2011

Despre Gabriel Oprea

Generalul politruc şi Luceafărul huilei – un tandem al anilor ’90


Tandemul Oprea - Cozma în anii 90. foto ghimpele.ro
Zilnic, citesc un noian de presă online. Fireşte, în cazul unor articole, citesc doar titlurile, şi în cazul în care constat că “sună interesant”, citesc şi conţinutul. Iar azi, ajungând la “Ghimpele” mi-a reţinut atenţia titlul următor: “Înregistrari cu Gabriel Oprea, din vremea în care ministrul Apărării era “aghiotantul” lui Miron Cozma”. Aşadar, încă din titlu, interesul mi-a fost stârnit de faptul că articolul promite să fie foarte bine documentat: cu înregistrări video şi fireşte, cu fotografii.
Pe scurt, despre ce este vorba: Miron Cozma – “Luceafărul huilei” din Valea Jiului, şi penalul de aceeaşi provenienţă – a oferit pentru “Ghimpele” un interviu amplu. Iar unul dintre subiectele aduse de Cozma pe tavă a fost legat de actualul ministru al Apărării, generalul Gabriel Oprea.
Sebastian Safir, autorul articolului notează şi faptul că Miron Cozma “a lansat un atac virulent la adresa actualului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, cu care, pare-se, ar avea un conflict personal mocnit”.Safir, continuă:
” (…) la mijlocul anilor ’90, în 1996, mai exact, la scurt timp după preluarea puterii de către CDR. Cozma era (…) un personaj cunoscut şi influent, a cărui intervenţie în forţă a reuşit să destabilizeze instituţiile statului de drept şi care, prin numărul şi agresivitatea oamenilor pe care-i controla, a dus la schimbarea unui guvern legitim”.
Pe atunci, “Oprea era un tânăr ofiţer, dornic de cunoştinţe în lumea “bună” a politicii. Din păcate, nici atunci, nici ulterior n-a avut – după cum susţine  acelaşi Miron Cozma – vocaţia loialităţii”.
Trecerea anilor a avut câte o semnificaţie pentru fiecare dintre aceste 2 personaje. Dacă pentru Cozma trecerea anilor a însemnat statul la pârnaie, pentru Gabriel Oprea, “trecerea anilor a fost mult mai profitabilă: finalizandu-şi ascensiunea militară cu gradul de “general”, Oprea s-a reorientat către ierarhia socială, devenind, treptat, din “aghiotant” al lui Cozma, “şef al mafiei personale” a lui Adrian Nastase şi, într-un final, ministru însarcinat cu siguranţa naţională în regimul Băsescu.
Şi întemeietorul unui partid de trădători şi traseişti politici: UNPR.
Autorul articolului a încercat să contacteze atât oficiali ai MApN, cât şi cei aflaţi în fruntea UNPR. Fireşte, ca să încunoştiinţeze personajul incriminat: Oprea.
“În ultimele două zile am încercat sa contactăm oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale, ai UNPR sau chiar pe conducătorul acestora, Gabriel Oprea, tocmai pentru a elucida dilema pseudo-incompatibilităţii despre care vorbeam: e oare apt pentru a gira siguranţa naţională fostul “aghiotant” al celui care, la un moment dat, a reprezentat un pericol al statului de drept? Iar daca incompatibilitatea poate fi asumată, sau nu, ironia sorţii se dovedeşte evidentă şi nu poate fi ignorată”, susţine Sebastian Safir.
Dată fiind indisponibilitatea unui ministru care este şi politruc, şi care, încă de pe acum şi-a început campania electorală (racolând inclusiv foste cadre militare) autorul a ales:
Deoarece dialogul cu reprezentanţii, mai mult sau mai puţin personali, ai generalului Oprea nu au dus la generarea unui comentariu relevant, “şi cum o imagine valorează cât o mie de cuvinte”, a oferit în exclusivitate imagini cu generalul Oprea, “secundul” lui Cozma, în 1996.

Sorina Bru( Ghimpele )

 

Miron Cozma: ”Gabriel Oprea era sluga mea!”

Fostul lider sindical Miron Cozma (57 de ani) dezvăluie că acum mai bine de 15 ani actualul Ministru al Apărării, Gabriel Oprea, era ”valetul” său. 

”Gabi Oprea a fost cu mine la Campionatul European de fotbal din 1996, în calitate de vicepreşedinte al clubului Jiul Petroşani. Era sluga mea atunci şi n-aş vrea să spun vreodată cu ce femeie a făcut deplasarea. Oprea îmi căra geamantanul, pentru că se pricepea la aşa ceva. Îmi fusese prezentat ca un tânăr viguros şi de încredere. Mi-am dat seama imediat, după moaca lui, că nu e de încredere”, ne-a declarat Cozma.

”Luceafărul Huilei” spune că relaţia sa profesională cu preşedintele Traian Băsescu, care ocupa în aceea vreme postul de Ministru al Transporturilor, a fost perfectă. ”Băsescu era ministrul Transporturilor, dar ştia cine e şeful. Eu aveam mecanicii de la metrou, construcţii şi reparaţiile de metrouri, aviaţia utilitară, CFR-ul… Aţi auzit să am eu vreodată vreun conflict cu Băsescu? Nu, pentru ca ştia cine e şeful. Nu am oprit nici o dată metroul sau CFR-ul, când era Băsescu acolo”.

Va prezentam noua armata PDL + UNPR sau cum uniforma si gradele Armatei Romane cad in derizoriu ...

Protestul de la ANAF