Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă. Aşadar, veţi plăti toţi, pînă la ultimul, cu vârf şi îndesat. Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie. Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a Ţării. Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vînzători de Neam şi Ţară. Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României. Vei plăti, Traian Băsescu, fară nici o îndoială! Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei. Ai venit la Putere pe un Val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional. Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, Ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă. Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională ("soluţie imorală", DA?). Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mâna duplicitară când Ai semnat pactul cu diavolul. Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii! A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil. Acum stai şi rînjeşti cinic când vezi cum românii sunt loviţi în ceea ce au mai sfânt: Patria lor; cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză - tocmai pe ei! - de discriminare etnică. Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? That is a question. Cine ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba? De ce Le-Ai dat pe mână Istoria sfântă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pângărite? Pentru ce Ai segregat învăţămîntul naţional pe criterii etnice? De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea - între altele - a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea Ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întâi, câteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemându-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei. Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu! Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă. Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea când lucrurile se vor aşeza în albia lor firească. Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de Ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului. Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministreasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine "judeţul Timişoara"), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rânjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid "al Unităţii Naţionale"!), Berceanu şi Stolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Turcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şi Canacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu, Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar, Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză, Brînză şi Poteraş, Negoiţă şi Paleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şi Kövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae. Un fariseu printre ei este si fostul Sef al Statului Major General general Badalan Eugen.Toţi - membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român. Vei plăti, Traian Băsescu! Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţămînt, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă! O clică instalată cu propria-ţi mână la vârfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mâna dreaptă a lui Boc la Guvern etc., etc. I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii pînă la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, Dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie! Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila. Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor. N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov. Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-1 alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii. I-ai cultivat într-atât, încât le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta Ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei. Toate acestea - dar şi câte altele! - le-ai conceput fară a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti. De ce nu te mai consulţi acum cu acesta? De ce nu mai faci băi de mulţime? Ţi-e frică de reacţia românilor? Păi, nu strigai cît te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor? Sau nu-1 mai recunoşti? Nu mai e bun pentru un dictator ca tine? Nu te mai suportă? Atunci, de ce nu-l abandonezi? Ştii de ce: nu vrei. Puterea te-a acaparat definitiv. Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna - împreună cu udemeriştii legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea. Ei sînt, aşadar, poporul. Ei şi strânsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi. Ai împins cârdăşia cu minoritarii maghiari până la subminarea statalităţii. Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa "Ţinutului Secuiesc" de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndârjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială. De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist? Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător. N-ai scos un scâncet măcar când martirul naţional Avram Iancu a fost spânzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete. Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcând propagandă antiromânească şi pledând pentru autonomia inventatului "Ţinut Secuiesc". Care este o diviziune administrativă neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensământ. Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta. Şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în Ţara noastră, terfelind-o şi acuzând-o de toate fărădelegile. De câte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie. O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe. Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atâţia câţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie. Toate acestea le ştii, Traian Băsescu! De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional. L-ai segregat pe criterii etnice. În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia. Dacă ai fi coborât în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a Ţării. Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor. Şi apropo de asta: de ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, având susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca? Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, când se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)? De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar? A cui e Ţara asta, Traian Băsescu? Statul Român nu mai are nici o autoritate? De ce nu iei nici o poziţie? În care ţară din lume se mai întîmplă aşa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia? Nu-ţi dai seama, prin această toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român? Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu! Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvârcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară, şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adânc la temelia Statului Român. Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc. Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria. Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă. Şi taci, taci, taci. Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc et alii, n-ai mai fi la Putere. Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist. Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc. Nici măcar atunci când, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre - auzi! - legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a "Ţinutului Secuiesc". Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României. Ai dovedit - a câta oară? - că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional. De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ "Ţinutul Secuiesc". Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu "Ţinutul Secuiesc nu e România". Ce ar trebui să se mai întâmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie? Când unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare. Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar. Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sînt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert. Toate acestea îţi sînt binecunoscute, Traian Băsescu! Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer. Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale. N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României. Întrebarea e: de ce? Pentru ce taci? Astfel că vei plăti, Traian Băsescu! Toţi veţi plăti! Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti! Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii. Toţi veţi fi puşi la stîlpul infamiei. Cîţi români vor mai rămîne după ce aţi pustiit şi nimicit această Ţară vă vor blestema. O palmă de pămînt dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa. Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc. Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfânt! Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român. Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc. Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului. România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mîna unor impostori politici. A unor trădători incorigibili. Veţi plăti, aşadar, cu toţii! Dacă va fi să piară vreodată seminţia românească, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fî cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vînzători de Neam. Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!
Teodor Dungaciu
(D-l Dungaciu este profesor universitar la Univeritatea Bucuresti si consilier personal al presedintelui Moldovei. Este nascut la Tg.-Mures)