luni, 24 octombrie 2011

LAURA CODRUTA KOVESI ARUNCA LA COS CU LEGISLATIA EUROPEANA SI CONSTITUTIA ROMANIEI!

Cea mai in drept baschetbalista a tarii sa se ocupe de proprietatile militarilor, numite grad si pensie militara de stat, a inaintat catre seful ei, presedintele ICCJ, in temeiul Art. 329 Cod procedura civila, modificat prin Art. 1, pct. 32, din Legea nr. 202/2010, un recurs in interesul legii.

Nu are rost sa publicam textul acestei aberatii, care amesteca trecutul cu prezentul, vorbeste despre o parte contributiva si alta necontributiva a pensiei, intr-o tara in care principiul contributivitatii a fost introdus abia la 1 aprilie 2001. Afirmam doar, pe baza de probe, ca vesela baschetbalista, aparand Legea 119/2010, apara in fapt principiul inexistent al retroactivitatii legii, in conditiile in care, pana si Curtea Constitutionala recunoaste printr-un raspuns (nr. 12747/09.09.2010) semnat de d-na secretar general Ruxandra Sabareanu, ca Legea 119/2010 se aplica ”pentru viitor”. Deci,  eventual, d-nei generalissim Lupu i se va putea aplica Legea 119/2010, cand o avea bunul simt sa treaca in rezerva, si nu noua, celor trecuti in rezerva inainte de 01.01.2011.

Mai ignora domnisoara baschetbalista faptul ca nu cele 21.753 de procese ale SCMD sunt ”fara obiect” ci mult laudata OUG 1/2011, aprobata prin Legea 165/2011, care revizuieste ceva ce nu exista: deciziile de pensii NULE DE DREPT, emise ilegal in plina perioada de suspendare definitiva si executorie a ”recalcularii”, intre 27 dec. 2010 si 6 ian. 2011.

In fapt, zisul recurs al domnisoarei in cauza este, punct cu punct, ordinul dat judecatorilor, prin sfidarea democratiei si a legii, cu ocazia ”Dezbaterii privind salarizarea unitara, din 7 februarie 2011”, cand s-a trasat clar sarcina de partid si de stat de a se da anumite verdicte in litigiile cu pensionarii militari. 

O avertizam pe domnisoara Kovesi ca 170 de membri ai SCMD, pana astazi, 24.10.2011, castigand in recurs impotriva Guvernului, la Curtile de Apel Pitesti, Ploiesti, Brasov si Bucuresti, in mod definitiv si irevocabil, au redevenit din ”asistati” sau ”beneficiari“, cadre militare in rezerva, beneficiind de pensii militare de stat, in baza legilor 164/2001 si 179/2004. 

Motivatia domnisoarei Kovesi, ca Guvernul nu are bani, ne trezeste urmatoarea reactie: acest Guvern impostorial nu are bani pentru ca este cel mai prost manager din istoria Romaniei, pentru ca fura ca in codru si-si asigura complicitatea la furt a strainilor, prin imprumutarea de miliarde virtuale, adica doar de datorii pentru poporul roman, si prin spolierea natiunii romane de ultimele bogatii naturale pe care le mai are in proprietate (petrol, gaz metan si, mai ales, vanadiu, titan, litiu, cositor, aur, adica Rosia Montana). Concluzia este ca acest Guvern trebuie sa plece si, mai ales, ca membrii sai trebuie sa raspunda juridic pentru genocid si subminarea economiei nationale.


Pentru ticaloasa executare ”intocmai si la timp” a ordinelor primite, o acuzam pe domnisoara Kovesi de atac la democratia constitutionala, la existenta puterii judecatoresti in stat si de o gama larga de infractiuni, mergand de la abuz in serviciu pana la inalta tradare. Anuntam pe aceasta cale ca SCMD o va actiona in justitie, prevazandu-i un viitor stralucit la taiat stuf in Delta, in fruntea brigazii de lucru formata din damele prezidentiale. 

Nu stim pe d-na Lupu unde o vom incadra, dar tragem nadejdea, din informatiile pe care le avem, ca ne-o va livra, cat de curand, cu arme si bagaje, pe post de puscariabila, dnul ministru al Apararii Nationale. De ce? Pentru ca nu numai ca nu s-a facut o economie de bani, dar bataia de joc la adresa militarilor si politistilor a costat deja Guvernul peste 100 de milioane de euro si persistenta in prostie va continua sa coste. 

Pe langa banii dusi pe apa sambetei, cine cuantifica insa mortii?

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD
Col. (r) Mircea DOGARU

Va prezentam noua armata PDL + UNPR sau cum uniforma si gradele Armatei Romane cad in derizoriu ...

Protestul de la ANAF