Împărat şi caschetar

(după Mihai Eminescu)

Pe Splaiul Dâmboviţei, în Duster-ul de gală,
Cezarul trece singur, în gânduri adâncit,
Al vremilor trecute alean l-a toropit
Şi-l roade întrebarea dacă vetusta-i şcoală
A scos mai mulţi, pe bandă, sau numai un tâmpit.

Privirea lui atentă-i la forfoteala străzii,
Cât timp se lasă pradă aceste introspecţii:
Poliţia, e bine că am trimis-o-n secţii,
Să merg bară, la bară, la fel ca toţi nerozii,
S-aştept, la semafoare, cuminte-n intersecţii?

Convins că nu e cazul să-şi facă vreun reproş,
Aruncă o privire, spre dreapata, în oglindă,
Să vadă de-i în stare escorta să îl prindă
Din urmă, cât n-apare, la stop, culoarea roş
Şi stinge-n scrumieră ţigara fumegândă.

Se-ntunecă la faţă, gândindu-se la Blaga,
La poliţiştii care şi-au aruncat cascheta,
La ce va face Igaş, de-o dovedi ancheta
Că-n Minister se-ntinde, insidioasă, plaga
Pe care s-o înlături mai poţi doar cu raşcheta.

Să ştie poliţiştii că nu a fost palavră
Când le-a trântit-o-n faţă că nu e loc de scuze,
Că procurorul poate, de-acum, să-i şi acuze
Pentru lozinca aia cu "ordinară javră"
Ce-o are tot românul, ca laitmotiv, pe buze.

Ca marmura de albă, ca ea nepăsătoare,
I-apare-n gând, deodată, ingenua Roberta,
Ajunsă, pentru unii, din fostă miss, experta
În măsluiri de voturi, ce a adus, se pare,
În Parlamentul ţării, la rang de legi, Omerta.

Şi Ponta, şi-Antonescu, micuţii derbedei,
În loc să i se-nchine, precum la Pallas, grecii,
Asupra-i dau năvală, ca în călduri, berbecii
Şi otrăvesc norodul cu ale lor idei,
Voind să o coboare din Pantheon, zevzecii.

O! luptă-te, frumoaso, şi ţine-i în dârlogi,
Precum, odinioară, focoasele-amazoane,
Pe derbedeii ăştia ce umblă cu tromboane
Şi-n urma lor adună cohorte de milogi,
De simt cum, câteodată, m-apucă cu frisoane!

Aşa gândea Cezarul, ajuns pe la Romană,
Blocat fiind în trafic de doi taximetrişti
Ce aşteptau, ca alţii, nerăbdători şi trişti,
Să treacă premierul, grăbit, cu-a lui coloană,
Având în frunte, iarăşi, huliţii poliţişti.

Pe străzile ticsite cu mii de cai putere,
Mulţimea dă în clocot, împrăştiind sarcasme.
Aducerile-aminte, aceste dulci fantasme,
Pentru Cezar rămas-au, azi, unica plăcere
De a domni în ţara prea plină de marasme.

Gavroche & Cosette

Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă