Generalul
Infractorian SPUSU
Faţa-i, ce bate mereu spre străveziu, pare a unui cadavru protejat în exces; fruntea, îngustă atât cât să poată trece lesne prin spaţiile cele mai largi, arată permanent scăpată din sângeroasele lupte interne dintre puţinii neuroni cărora le stă scut; privirea, de viezure osândit la moarte, îi este veşnic hăituiă de neînduplecate iradiaţii letale; mersul, de borfaş de cartier de la marginea lumii, îi lasă mirosul câţiva paşi înainte, spre o necesară adulmecare întru biruinţă; capul, explicabil de mic, terminal al unei definiri trupeşti întrerupte brusc, deţine, totuşi, semnificative resurse infracţionale; obrajii, prost siliconaţi, încep să cedeze gravitaţiei trupeşti; orificiul bucal, identificat doar când stă în picioare, conturat de două buze panglicoase, mai mult frpte decat arse, seamănă izbitor cu partea întrevăzută a intestinului gros al mamiferelor patrupede; cuvintele puţine pe care le ştie, lasă impresia că mereu vorbeşte în reluare; o creatură, consecinţă a unui experiment unic, ce posedă un tupeu care poate fi folosit ca material didactic la cursurile de tupeologie teroristă; un nesimţit absolut, căruia este riscant să îi afectăm puritatea, şansele de izbândă fiind nule. Uns cu toate calităţile unui escroc periculos, dacă îl înstrăinezi degrabă de tupeu şi nesimţire, îşi încetează instantaneu existenţa terestră, mai întâi cade din picioare, apoi se lasă pe mâna unui infarct care nu mai are sens.
Generalul Infractorian SPUSU este expresia celei mai fulminante ascensiuni în grade militare, dar şi în grade de tot felul, în general. Doar gradele Celsius îl mai întrec, atunci când pământul fierbe în el într-atât încât aruncă în aer capul de munte care îi obturează răsuflarea. Este cel dintâi şi în funcţiile „Richter” dobândite după mahalageala, cu mască de revoluţie, de-aia-i zicem revoluţionară, după mască, din decembrie, după cum este suma epidemică a tuturor vulnerabilităţilor posibile în edificarea unei ajungeri. Vulnerabilităţi aflate, însă, tot sub o mască, sub masca trasă în firele de aur a două stele de general, achiziţionate de pe tarabele României depravate. Aşa ceva nu a fost posibil nici măcar în cele două războaie mondiale, luate la un loc, şi nici în vremea dintre ele. S-au întâmplat, însă, asemenea malformări ale condiţiei militare autohtone, în stalinismul târziu, când bietul Iosif Vissarionovici, înconjurat de cei mai de ispravă dintre tovarăşii săi de luptă, nu mai putea să facă diferenţă între H2O şi esenţa de potassium cyanide (KCN, pentru cine a făcut şcoala elementară la seral).
Pe cât de rapidă, ascensiunea sa a fost pe atât de ilustră. După ce a trecut intempestiv prin şcoala generală, depăşind în mare grabă alfabetul rostirii materne, prea grăbit fiind, face la repezeală liceul, din care reţine doar că are doişpe clase, şi, apoi, şcoala de militărie activă. Aici, în fiorul romantic al cazărmii, s-a remarcat la apelul de dimineaţă şi înviorarea de seară, la făcutul bocancilor (la concursul trimestrial „Bocancul nostru-n curu` vostru” nu-l întrecea nici dracu`!), la întreţinerea nocturnă a sectoarelor, la ţucălăreala comandantului de pluton, apoi şi a celui de companie, la mersul târâş şi somn pe furiş, la executarea plantoanelor pe timp de zi, la concursul de scuipat dintr-un pat accelerat. Dar, mai ales, s-a impus prin spiritul gospodăresc, obţinând rezultate remarcabile în procesul de reciclare a hârtiei igienice folosite pe ambele părţi, pe care, după un tratament doar de el ştiut, o repunea integral în circuitul educaţional. Tone şi tone de cur-papir au trecut prin mânuţele sale de maimuţă scăpată din cuptorul de microunde al corpului de gardă. Ce mai, era bun la tot ceea ce era dincolo de gardul procesului de învăţământ şi instrucţie. Pe micuţul Infractorian la tablă să nu-l fi scos, în rest făcea de toate. S-a mai evidenţiat, cu vârf şi îndesat, ca turnător, era turnătorul plutonului şi, cât putea prinde cu simţurile şi nesimţurile sale, al companiei. Doamne ce a urmat când a fost descoperit... Potrivit unui strămoşesc şi global obicei, i s-a pus cu mult drag pătura în cap şi ... sari pe el, a luat pumni mai mulţi decât Cassius Clay şi şuturi, pe unde s-a putut, mai multe decât mingea de fotbal. Uneori, speriat de proporţiile revoltei care-l viza, spre a-şi sensibiliza camarazii, îşi punea singur pătura în cap, izbindu-l cu toată forţa de pereţi, de drugii de fier ai paturilor de campanie, de pişoarele româneşti, de uşile pe care le găsea mai mereu închise, scăpând doar cu atâta. De-atunci, a rămas cu un tic – doar dacă aude cuvântul „pătură”, faţa i se schimonoseşte labirintic, urechile i se veştejesc brusc, ochii i se bulbucă de văd moartea pe dos şi se scapă pe el.
Atunci, în anii de teroare timpurie ai vieţii, a prins a se închega în rarefierea de cristal a minţişoarei sale stătute dorinţa şi spectrul revanşei. După absolvirea, cu chiu-cu vai, a şcolii de militărie prospectivă şi-a dat seama că drumul pe bune al carierei militare este al naibii de greu, este, de fapt imposibil, pentru totalitatea forţelor sale, potenţate şi angajate la maxim. Atunci, mirosind degringolada şi mizeria morală care epidemicizau sistemul, care cădea mănuşă peste calităţile sale certe de escroc şi puşlama, în mare taină, şi-a ales un alt drum. După ce ia în primire, dovedindu-se peste media aflată-n nepăsare, funcţia de şef al insecurităţii intrării pe poarta dinspre Drumul Taberei a Ministerului, un fel de portar-şef, cu studii de seră şi mintea lejeră, cu lecţii la bară şi clăbucii afară, ajunge degrabă aghiotantul ministrului Decăderii Naţionale şi responsabil cu optimizarea culinară a meniurilor zilnice ale acestuia, dar şi ale apropiaţilor lui, mai cu seamă în împrejurările impuse de protocolurile neprotocolare. Avansările în grad întrec până şi imaginaţia şi regulile revoluţiei cambodgiene. Ocupă, cu viteza luminii subterane, funcţii peste funcţii, unele create special pentru el, cu complicitatea celor care i se îndestulau din palmă. Dar, trepăduşul malign SPUSU bătea departe... Face, în deplină conspirativitate, o facultate despre care nu se ştie cu adevărat dacă a existat sau nu, cumpără în verzişori un doctorat, în haine noi, dar repetat, trece, la fără frecvenţă, prin şcoala de înstelari şi înstelaţi, măcelari şi condamnaţi, la minte nedezgheţaţi, de bun-simţ deplin furaţi, şi obţine prima stea la anii la care încă pierdea salivă din mers, vorbea pe silabe, mânca dude cu mămăligă ne-ntoarsă din tuci şi făcea pipi în sticla de lapte comunistă, în semn de dispreţ la adresa regimului totalitar. Câţi ani avea pungaşul când a fost ridicat în gradul de general? 36, împliniţi nu se ştie când, nu se ştie unde, doar nebunii pot liberi a răspunde... Să nu uităm, la examenele semestriale susţinute la facultatea fără nume, mai întotdeauna a delegat mac-i mai dezgheţaţi, care, substituindu-i-se, acoperiţi de buletinul său de identitate, îşi dădeau viaţa pentru o notă de trecere, mulţumindu-şi astfel stăpânul. A fost un caz, un biet mac, Doinel Şurubaru, care n-a izbutit să ia cinciul salvator şi a fost pus pe liber, a fost concediat. Încă de timpuriu, Infractorian SPUSU s-a hotărât să nu ierte. Nimeni nu poate uita calvarul îndurat la examenul de general, îndurat de către comisie, nu de către el, pentru că intelectual nu este într-atât de evoluat încât să înţeleagă substanţa şi avatarurile unui calvar. Uite cum a fost... Când a susţinut examenul de general, era trecut de apelul de seară, comisia nu a riscat, a fost tratat cu maximă îngăduinţă posibilă – i s-a cerut să povestească după dictare un episod din celebrul scenariu strategic „Fata babei şi a moşului”. S-a încurcat de vreo două-trei ori, de emoţie, examenu-i examen, dar mult prea exigenta comisie s-a declarat satisfăcută dialectic şi l-a făcut general. Totuşi, din comisie, un singur membru, un general, s-a încumetat să pună piciorul în prag acestei impecabile lichele, un escroc şi infractor notoriu, dar, în cele din urmă, sângele din instalaţie l-a lăsat de căruţă. Şi, uite aşa, fără un dram de învăţătură militară, cu un tupeu de javră rară, de lichea prea ordinară, cum puţine sunt în ţară, a ajuns ca să conducă, spre a-i fi în veci de ducă, jumătate din Armată, tot mai rară, tot mai plată... Evident, generalul Infractorian SPUSU nu stă. Îşi construieşte, pas cu pas, speculând magistral hulpăveala timpurilor, „imperiul”. A luat în subordine tot ce a vrut, inclusiv cărările Carpaţilor, malurile Dunării şi ţărmul mării; straturile de ozon de deasupra Cimitirului Ghencea, pe cel de deasupra Obiectivului EM-100, dar, spre a ţine totul sub un sever control solar, şi pe cel de deasupra zonei „Zoster”; cămine de tot felul, case peste case, grădinile rămase, hoteluri şi restaurante, păducheria de amante, bazele de agrement ce transpiră abundent... evident, toate aducătoare de necontrolabile venituri de tot felul, de influenţă şi, mai ales, de avantaje şi privilegii dorite, la timpul dorit, în locul dorit şi în forma dorită, redristribuţia acestora făcând-o personal. Prin inginerii politico-financiare, laborios sprijinite de puternice structuri informale de acoperire şi protecţie, a reuşit să sensibilizeze, până la excitarea reflexă a funcţiilor avar...istice, poftele hămesiţilor de care îi depindeau cariera şi condiţia de impostor, ascuns sub uniforma de general. Atunci, om al tuturor conjuncturilor ivite sau potenţiale, generalul SPUSU a (mai) dat o lovitură: a pus pe rol, ca anexă operaţională a crimei organizate transfrontaliere, acţiunea strategică „Nicio excitaţie fără licitaţie!”. Astfel, a reuşit să umple la refuz buzunarele fără fund ale scursurilor politico-militare care gestionau la vârf sistemul şi să le sature gâtlejele mereu însetate de mai mult. Infractorul nu este deloc străin de povestea dubioasă a transferurilor de terenuri dintre Minister şi euro-latifundiarul din Pripera, după cum nu este străin nici de seducătoarele înstrăinări de valori imobiliare din patrimoniul jecmănit ca-n codru al rămasei noastre Armate. A pus pe picioare acţiuni celebre în toată Alianţa Nord-Atlantică: „Bani la ziarişti, să nu fie trişti”, niciunul să nu scrie vreo paranghelie / despre prostu` de Marin să ne facem că nu ştim; „Pentru orice loc de veci, banii-s calzi, doar morţii-s reci”, astfel fondurile cu sutană, fiind luate drept pomană; „Nicio săptămână făr-o nuntă bună(!)”, euroii colectaţi, fiind lejer, apoi, spălaţi şi discret reînviaţi...
Conduce, cu rezultate meritorii pe piaţa concurenţei de profil, o reţea de prostituţie cu care potoleşte poftele băloase ale celor care, în birou, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu Hustler şi, înfruntând saliva cleioasă care le ia sub control cavitatea bucală, se-nchină cu limba în faţa unei despuiate. În locaţiile prost camuflate ale campionatelor nocturne de desfrâu şi încăierare intimă a dat lumină verde luminii roşii şi întrunirile sexuale, unele cu o înstelată acoperire juridică, au devenit obişnuinţă, este adevărat exclusivistă, a găştii care a luat în stăpânire starea şi condiţia militară naţională.
A creat, conducând-o personal până la nivelul ultimului detaliu operaţional, o reţea de jefuitori şi de spoliere a patrimoniului instituţional, cum nu a existat în istorie. Organizată nucleic, după principiile teritorial, al locului de muncă şi al supunerii oarbe faţă de el însuşi, reţeaua colectează sume imense de bani, puşi la dispoziţia ocultă a derbedeului.
Cu complicitatea şi acordul tacit al impostorului care, până mai deunăzi, a condus armata mariniană a ţării, Marele Garinus, a destituit pe bandă rulandă, ca la maşina de cusut, tot ceea ce nu corespundea standardelor sale de derbedeu, escroc şi infractor tras în stelele, tot mai ieftine, ale gradului de general. Nu s-a sfiit licheaua să destiuie ofiţeri care nu au ieşit din cisme toată cariera, ofiţeri cu carte peste cât a adunat tot neamul lui, ofiţeri a căror probitate morală şi competenţă profesională îi eclipsau uşor neuronii care i se zbenguiau prin buzunare, ofiţeri care constituiau un pericol iminent pentru potenţialul său infracţional. Ticăloşia caracterului său este inegalabilă. A sistemului care l-a produs, l-a menţinut şi îl menţine, la fel.
S-a aruncat în patul cu fiori de gheaţă al nevestei ministrului pe care îl slugărea, dar, într-un moment de respiro al conştiinţei sale lemnoase, făcându-şi cu maximă şi sinucigaşă severitate mea culpa, şi-a distribuit nevasta în paturile de care depindea fulminanta sa ascensiune. Se întreabă naivii cum de a rezistat şi cum de rezistă bravul general SPUSU sub atâtea guvernări, peste munţi şi peste mări, sub atâţia şefi majori şi miniştri impostori... A încercat un biet ministru să-l schimbe, dar când a vizionat CD-ul dăruit de către generalul SPUSU a renunţat instantaneu. Îl înfăţişa în ipostaze erotice dintre cele mai calde, în mai toate combinaţiile pe care le-a trăit, zicea el, departe de indiscreţia avidă a subordonaţilor şi nu numai. La fel a procedat cu toţi ceilalţi mahări care au găsit în locaţiile patronate de către generalul SPUSU refugiul „sigur” al unei aventuri irepetabile. Niciunul nu ştia că încăperile discrete în care îşi trăiau nebuneala se aflau non-stop în atenţia atotcuprinzătoare a camerelor de „dat” vederi. Dar, cel mai grav este că toţi cei care îl puteau arunca hăt, departe, departe... au pus, fără măsură şi frontiere, botul, iar infractorul ştia, asta aştepta. A speculat cum nu se poate mai bine decăderea unei societăţi care nu se mai sătura de cât avea. Agramat notoriu, nu ezită să se laude cu cărţile pe care le-a scris, fără să le citească, toate neaparţinându-i integral. Oameni oneşti, înghesuiţi în ale vieţii de lipsuri de tot felul, bucurându-se de privilegiul unui loc de muncă pe care nu numai că îl merită cu prisosinţă, dar chiar e un privilegiu pentru orice instituţie să-i aibă, într-o ingrată prostituţie a supravieţuirii, ajung să subvenţioneze consistent impostura naţională. Mai nou, agramatul nostru derbedeu, cu şcoli puţine şi verbe în ruine, cu acte măsluite şi cursuri pe sărite, este profesor universitar. Da, profesor universitar, el care are consilier pentru citit, consilier pentru scris, consilier pentru despărţirea în silabe a cuvintelor rare şi a numerelor formate din două sau mai multe cifre. Sună frumos, nu, General prof. univ. dr. Infractorian SPUSU? Lepădătura!
*
Nu se cunoşteau toate aceste nemernicii ale generalului Infractorian SPUSU? Ba da, cu vârf şi îndesat, s-au ştiu şi se ştiu, acestea şi multe altele. Se ştiu, dar, într-un stat în care conducerea este centrată pe teroare, înfricoşare generală şi borfăşie la drumul mare şi la lumina zilei, într-un stat în care instrumentele terorii diferă doar estetic de cele ale anilor `50, oamenilor le este teamă să vorbească. Au fost situaţii când ofiţeri din structurile de contrainformaţii printre spaţii au instrumentat laborios fărădelegile acestui jefuitor şi infractor, dar în loc să zboare de pe funcţie generalul SPUSU, au zburat cei care l-au instrumentat.
Puşcăriile Patriei, te aşteaptă, generale SPUSU, nu mai este mult. Istoria, mult prea concesivă în anume situaţii, îţi dă, însă, o şansă, să se spună despre tine, lepră ordinară, sec şi lapidar: „Dosar clasat. Inculpatul s-a sinucis”.
Prestigiul militar?
Dinspre toate perspectivele, Zero Absolut! Acest gunoi nu este ofiţer!
Notă: Episodul face parte din volumul „Altitudini de carton”!
