Respectiva, prin merite intelectuale care-mi scapă, a ajuns unul dintre primii oameni din stat, un stat, e drept, de mâna a doua, vorba mentorului şi stăpânului său.
E toamnă, s-au copt prunele în livezile Căii Lactee şi aş putea scrie, bandajând avânturi literare oprimate, despre burniţă, că tot se screme un nor staţionat deasupra satului meu prahovean să plouă şi nu iese decât o ţârcâială nefericită.
Aş putea încerca un pastel, înmuind pana în călimara lui Vlahuţă.
Sigur, sărăcia de afară geme şi în curând ar putea deveni urlet.
N-ar fi aiurea să scriu acum despre vrăbii sau cocori?
Ce să scriu despre această fostă miss, fată care a defilat pe scenele lumii jumătate îmbrăcată, jumătate dezbrăcată şi care a cules lauri pentru merite de şold şi siluetă, când azi îmi pare de-a dreptul dizgraţioasă? Urâţenia care vine din interior nu poate fi mascată cu toate alifiile şi smacurile din lume. Urâţenia dinlăuntru, putregaiul moral care macină ultimul reziduu de demnitate ies la suprafaţă ca nişte furuncule şi ca nişte coşi.
Din acest motiv, doamna sau domnişoara, care pentru unii poate fi Crăiasa din Poveşti, îmi apare butucănoasă, ciupită de vărsat, mare cât o sobă de teracotă şi lată cât un şifonier.
Roberta Anastase, care a mai păstrat din obiceiurile fostei miss o anume pisiceală, mai potrivită în buduar decât la tribuna Camerei Deputaţilor, a reuşit să-şi sufle nasul direct în farfuria cu supă a democraţiei. A făcut-o brutal, impertinent, jegos.
M-am uitat, duminică seară, la emisiunea amicului Radu Tudor, ziarist pe care-l admir pentru limpezimea şi fermitatea argumentaţiei lui, în acord, cel mai adesea, cu realităţi abil pitite. De astă dată ne-a arătat un fapt la care a asistat o lume, fără însă să se omoare să-l desluşească.
Preşedinta Camerei Deputaţilor, rămasă singură cu pedeliştii ei, după retragerea revoltată şi îndreptăţită a opoziţiei, s-a pus pe votat. Ce contează că în sală sunt zece inşi sau 80? Câţi ne trebuie? 260? Îi avem. 180? Gata, au votat. Sunt, în covârşitoare majoritate, pentru...
Pentru ce? Pentru ce ne-a zis stăpânu'. Democratic, nedemocratic, umflă-l Ghiţă! Nu pe Caţavencu, ci câteva milioane de pensionari.
Curat constituţional, coană Joiţico! Să ne trăieşti!
Părintele filosofiei cinic politice "nu contează cine votează, ci cine numără voturile", Iosif Visarionovici Stalin, face, într-o Europă, vezi Doamne, cu abolite dictaturi, prozeliţi târzii.
Un asemenea avorton este Roberta Anastase, prin gestul neruşinat de a sui minciuna, în pielea goală, nici măcar pitită în spatele unei frunze, la tribuna Parlamentului.
Convingerea ei, de iobag Băsescu (o botez astfel prin numele celui pe care-l slujeşte necondiţionat), este că în România se poate orice. Şi se pot câştiga toate alegerile, chiar şi când ai 8% în sondaje, cu condiţia să fii TU la numărătoare.
Dacă nu săltam noi Internele, se scapă în vorbe pe el un pedelist, nu mai pupa Băsescu un nou mandat.
Iată confirmarea, prin gura hoţului, a reţetei prin care Zeus şi ai lui au câştigat toate alegerile.
Mituieşte, măsluieşte şi numără.
Sigur, orice pedelist face cât doi nenorociţi de liberali sau pesedişti. La Roberta, fiecare pedelist a făcut cât trei.
Şi ce-o să-mi faceţi?! - pare a zice ţaţa din Ploieşti, lipsind puţin să ne arate dosul.
Aşa e. Ce-o să-i facă opoziţia care se scarpină încă după ceafă în căutarea unei strategii de dărâmare a puterii?
Ies sindicaliştii în stradă? Mă îndoiesc. Iar dacă se va îngroşa gluma, aş putea paria că Băsescu-Stalin, stăpânul robotului Roberta, clonă dintr-o bogată menajerie de muieri politice, gata zi şi noapte să facă orice pentru idolul lor, s-ar putea aşeza în fruntea revoltei, spunând că el a fost mereu cu poporul şi, pentru a fi convingător, îl va spânzura, cu mâna lui, pe amărăşteanul şi nefericitul Boc în Piaţa Victoriei.
La nevoie mai beleşte vreo doi berbeci. Nici o revoluţie să nu se atingă însă de Nuţica Udrea, că Băsescu pune tunurile pe gloata de coate goale.
El are mercenari, nu armate care să pactizeze cu proştii, ca nătăfleaţă ăla de Ceauşescu, el are servicii fidele, că nu degeaba dă de la buget pentru bunăstarea acestora mai mult decât pentru sănătate. El are... Dar ce nu are?
Începe să nu mai aibă popor, dar asta-i pagubă-n ciuperci.
Revoluţia avântată de la televizor se stinge până la mine în sat, unde o femeie mi-a spus ieri (o angajasem, împreună cu alte câteva, să mă ajute la cules porumbul) că "bine ne-a zis domnul Băsescu, să luăm de la cei care au, fir-ar mama lor a dracului de chiaburi".
Ne-a adus Băsescu iar în anii '50? Aşa se pare.
Oricum, tot puterea de azi va număra şi la alegerile care vin voturile. Cel puţin aceasta îi e voia. Se strâng, este singurul obiectiv strategic al clanului Băsescu, munţi de bani. Munţi de bani pentru următoarele confruntări electorale.
Fiecare tăiere de leafă sau pensie, fiecare nou bir varsă bani, nu glumă, în vistieria regimului Băsescu, eternizat prin îndobitocirea maselor, cu cât mai sărace, cu atât mai lesne de cumpărat.
Cine-i dobitoc? Ei asta-i bună! Eu. Sau, cine ştie, poate şi tu...
Lucian Avramescu
