miercuri, 8 septembrie 2010

Intram in linie dreapta in lupta pentru apararea drepturilor noastre castigate prin munca

S-au convins toţi colegii noştri că tot ce semnalam noi cu un an în urmă referitor la măsurile cinice şi nedrepte ale actualei puteri pentru amputarea pensiilor noastre este pe deplin adevărat. 

Diversiunile domnului Oprea de liniştire a pensionarilor militari, folosirea Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere pentru atingerea scopurilor sale politice, minciunile electorale băsesciene referitoare la intangibilitatea pensiilor militare s-au dovedit a fi instrumente de dezbinare a cadrelor militare active şi în rezervă, care, din nefericire au dat rezultatele dorite.
Cred că astăzi ne-au convins că, cei care au minţit nu am fost noi, ci actuala putere politică: preşedintele, primul ministru Boc, fără număr, ministrul apărării naţionale, oameni care sunt în stare să-şi vândă şi mama pentru a putea fura în continuare din bugetul statului, să se împrumute pentru interesele proprii de la F.M.I şi alte bănci internaţionale pentru a îndatora următoarele două trei generaţii de români, încercând să le înfrângă puterea de luptă.

Suntem puşi în faţa unei situaţii umilitoare: ministrul apărării, care aşa cum declară, „ne vrea binele”, „ne protejează”, ne trimite la centrele militare să ne semnăm sentinţele la sărăcie şi moarte. Să cerem noi să ne fie diminuate pensiile pentru a sponsoriza camarila lui Băsescu şi neputinţa lui Boc. Demnitatea noastră de militarii ne obligă să nu facem acest gest necugetat. Nimeni dintre noi nu trebuie să facă o asemenea cerere. Dacă toţi ne păstrăm demnitatea şi onoarea, care lipseşte total ministrului apărării, şefului SMG şi secretarilor de stat din Ministerul Apărării Naţionale, putem învinge această putere cancerigenă.

Ministrul apărării îşi face un titlu de glorie din a raporta cu mândrie numărul de pensionari militari care se prezintă lunar la centrele militare pentru a cere diminuarea pensiilor, alimentând astfel minciuna sfruntată spusă de preşedintele Băsescu la Ziua Marinei, când dezinformând poporul român, afirma că militarii activi şi în rezervă sunt solidari cu măsurile luate de guvern la indicaţia sa.
Trebuie să ne îngrijoreze măsura luată de ministrul apărării care a stabilit în răspunderea centrelor militare sarcina centralizării datelor referitoare la veniturile noastre pe timpul perioadei active. Întâmplător am coordonat un număr de ani activitatea centrelor militare. Apreciez că, în aceste instituţii sunt ofiţeri, subofiţeri şi salariaţi civili competenţi pentru fişa postului fiecăruia. A le da însă responsabilitatea analizei şi centralizării datelor individuale privind veniturile rezerviştilor armatei se comite o mare eroare cu consecinţe asupra corectitudinii recalculării pensiei. În centrele militare există cel mult un cadru cu competenţă economico-financiară. Ceilalţi au altă pregătire şi se vor adapta cu dificultate la noile sarcini. De aceea, consider că trebuie să avem îndoieli cu privire la precizia recalculării şi să fim convinşi că aceşti oameni nu pot, în mod normal, să centralizeze, în câteva luni, toate datele necesare. Este încă un element de analiză care ne conduce la concluzia că, de fapt, această măsură a fost luată de guvernarea băsesciană pentru a recalcula pensiile pe baza salariului mediu brut pe economie şi să se realizeze economii la bugetul de stat, în dauna calităţii vieţii şi sănătăţii noastre.

Nu trebuie să fim în continuare o masă de manevră. Cedând fără luptă în faţa uzurpatorilor, negăm munca nenormată şi grea pe care am dus-o 35 – 40 de ani, creăm greutăţi familiilor care s-au sacrificat pentru noi, ne-au însoţit la mutările din garnizoană în garnizoană, ori ne-au aşteptat săptămâni şi luni de zile pentru a ne întoarce acasă din misiunile în care eram trimişi: aplicaţii, trageri, agricultură, canal, construcţii industriale, construcţii de locuinţe, inspecţii, controale etc.
Sigur că acum, cu mare uşurinţă, actualii guvernanţi ne anulează munca şi eforturile făcute pentru ţară, ne califică „nesimţiţi” şi îşi bat joc de noi.

Păcat că nu reuşim să strângem rândurile şi să dăm riposta cuvenită acestor impostori, pentru care armata a devenit o jucărie, pe care o au la dispoziţie atunci când doresc. Nu trebuie să mai tolerăm această atitudine sfidătoare şi demolatoare.
Trebuie să fim capabili să strângem rândurile, să ne organizăm în jurul sindicatului nostru, în unitate cu alte sindicate, cu care avem interese comune, să folosim toate căile legale pentru a ne apăra dreptatea şi pentru a pune capăt acestui atentat criminal la existenţa noastră.

Perioada de tatonare a trecut. Dacă vrem să ne apărăm drepturile trebuie să trecem la acţiune. S-au acumulat mari nemulţumiri, s-au conştientizat de către mulţi colegi pericolele care ne ameninţă, acum este important să ne grupăm în jurul unor lideri autentici şi să intensificăm lupta, să blocăm această tentativă criminală a actualei puteri de a ne anula drepturile câştigate legal şi prin munca noastră. Trebuie să dovedim că ideea care circulă acum că generalii nu au opinii şi nu se implică în această luptă nu este valabilă pentru noi toţi.

În aceste zilei se dezbate în Camera Deputaţilor proiectul Legii sistemului unitar de pensii care urmăreşte să consfinţească directivele comandantului forţelor armate de desfiinţare a profesiei militare şi de atacare a pensiilor noastre.
Puterea băsesciană, dublată de oportunismul „ministrului” Oprea va consfinţi politica mai sus amintită. Opoziţia politică ne susţine, dar nu are forţa necesară să invalideze aceste decizii ale preşedintelui.
În aceste condiţii trebuie să stabilim împreună căile de urmat, să fim solidari şi să luptăm până la capăt pentru atingerea obiectivului nostru legitim şi drept de apărare a drepturilor câştigate prin muncă.
România, ţară pe care ne-am angajat sub jurământ să o apărăm cu preţul vieţii, căreia i-am dedicat viaţa şi munca noastră este singura ţară din Europa şi din NATO, care ia asemenea măsuri împotriva armatei sale, active şi în rezervă. Şi nu este criză numai în România.
De aceea trebuie să fim uniţi şi decişi să ne apărăm drepturile.


General de brigadă (r) dr. Băeţelu Vasile

Va prezentam noua armata PDL + UNPR sau cum uniforma si gradele Armatei Romane cad in derizoriu ...

Protestul de la ANAF