Scrisoare deschisă
Liderilor partidelor politice din România, Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului României şi Justiţiei Române,
Donec eris felix multos numerabis amicos
Tempora si fuerint nubila solus eris
Ovidiu
Până ce eşti fericit o să numeri amici o mulţime,
Vremile grele viind, singur atuncea rămâi
(Tradus de Mihai Eminescu)
Mulţi vor crede, probabil, că, abia acum, când ne vedem soldele diminuate şi pensiile pe care de a fi reduse arbitrar, când ne sunt afectate interesele, îndrăznim să ridicăm privirile din pământ şi să cerem să ne fie respectată condiţia, onoarea, demnitatea şi drepturile. Care condiţie?! Care onoare?! Care demnitate?! Care drepturi?! Într-un stat eşuat, cum a ajuns să fie România, aşa ceva nu există! Ceea ce este însă mult mai grav este faptul că, printr-o stratagemă vrednică de toată ruşinea, primul ministru al ţării şi o mare parte dintre demnitarii puşi în tagma conducătoare de votul ambiguu şi în necunoştinţă de cauză al naţiunii ne-au ridicat o parte din populaţia ţării în cap, pe motiv că suntem beneficiari ai unor pensii şi salarii nesimţite. Preşedintele României, care este de drept (adică prin Lege) comandantul armatei, n-a schiţat un gest în a cere să fie puse lucrurile la punct, întrucât stratagema primului ministru şi a echipei sale reprezintă un doar un neadevăr strigător la cer, ci şi un atentat grosolan nu doar la adresa militarilor, aflaţi în slujba ţării, a statului, ci la adresa securităţii naţionale, în lucrul ei cel mai sensibil şi cel mai vulnerabil, componenta militară. Iar acest lucru este extrem de grav!
Cândva, purtam cu mândrie uniforma, gradul, însemnele tradiţiei şi ale onoarei. Acum, totul s-a degradat. De douăzeci de ani, valorile instituţiei militare sunt terfelite chiar de proprii noştri demnitari, aruncate în derizoriu, o parte dintre politicienii ajunşi la putere consideră instituţia militară desuetă, inutilă şi nu se sfiesc să o trateze fie cu indiferenţă, fie cu dispreţ şi chiar cu ostilitate.
Încet, încet, i-au murdărit iremediabil valorile. Au acordat cu nemiluita gradul de general obedienţilor şi clienţilor lor, transformându-l într-o halviţă politică, deşi acest grad, fiind unul de demnitar militar, ar trebui să se acordă numai militarilor în activitate şi numai celor care au priceperi, competenţe şi roluri strategice, au mânjit profesia de militar, îndeosebi gradul de general şi pe cele de ofiţer superior, cu fel de fel de invective sau cu fel de fel de comparaţii care nu-şi au rostul (profesiile sunt unice, nu se compară între ele), au învrăjbit categoriile sociale, considerând cazurile particulare de exces în fixarea unor pensii şi salarii (patronate tot de ei), drept stare de lucruri, au ridicat omul de pe stradă împotriva generalilor ţării, a celorlalte grade superioare ale Armatei şi celorlalte instituţii ale siguranţei şi securităţii naţionale.
Şi, atunci, mă întreb nedumerit: De ce o fac? Răspunsul nu poate fi decât unul cumplit: Or sunt inconştienţi, ori sunt ticăloşi, ori aserviţi? Aserviţi cui? Are România duşmani care vor să o vadă sfârtecată, dezmembrată, desfiinţată ca stat de drept şi ca ţară? Acum, când este membră NATO şi membră a Uniunii Europene?! Mă îngrozesc să formulez un răspuns.
Domnilor lideri ai Partidelor politice, ai Justiţiei şi ai instituţiilor statului,
Sunt unul dintre generalii Armatei României care, de ani buni, încearcă, prin toate formele şi formulele posibile – de la articole scrise în ziare şi reviste, la studii strategice –, să atragă atenţia asupra agresiunii inclusiv a unora dintre politicienii acestei ţări, ajunşi la putere, împotriva instituţiei militare româneşti, asupra indiferenţei altora şi a atitudinii dispreţuitoare sau ostile care se cerne, picătură cu picătură, în mentalul omului de pe stradă, nemulţumit de propria condiţie şi revoltat împotriva tuturor instituţiilor, mai ales a celor de forţă. Dar, mai ales, mă revoltă indiferenţa şi atitudinea arogantă, ostilă şi nedreaptă a politicienilor ajunşi la putere şi investiţi cu cele mai înalte funcţii şi cu mari demnităţi în statul român.
De aceea, simt nevoia, ca ofiţer al Armatei României, să vă adresez un set de întrebări şi să vă cer să răspundeţi în modul cel mai concret posibil la ele.
Consider că este de datoria Dumneavoastră, domnilor lideri ai Partidelor politice, Justiţiei şi instituţiilor statului nostru de drept, să puneţi lucrurile la punct şi să opriţi, măcar în ceasul al 12-lea, aceste ticăloşii!
Miliarii români nu pot ieşi în stradă, nu pot protesta – Dumneavoastră aţi dorit şi aţi hotărât ca armata să fie o mare multă – şi, de aceea, vă rog să analizaţi cu responsabilitate şi discernământ situaţia creată de un guvern arogant, confuz şi iresponsabil, speriat şi grăbit şi să luaţi măsurile pe care sunteţi în drept, dar şi obligaţi să le luaţi.
1. De ce parlamentarii ţării nu dezbat, în Comisiile de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională situaţia creată prin reducerea salariilor şi recalcularea absolut arbitrară a pensiilor ocupaţionale, pe criterii care nu au nicio legătură cu modul de retribuire a militarilor şi care poate afecta în modul cel mai grav posibil sistemul apărării naţionale?
2. De ce, Justiţia, nu se autosesizează, când, încălcându-se grav Legea, Constituţia, prevederile numeroaselor acte normative, precum şi prevederile unor documente juridice internaţionale la care România este parte, onor Guvernul României, patronat de Preşedinte şi tolerat de Parlament, aduce un prejudiciu imens sistemului naţional de apărare al ţării, prin lovirea în vârfurile armatei şi îndeosebi în gradul de general?
3. Ce diferenţă există între regimul comunist care, după 1944, a aruncat în închisori numeroşi generali şi ofiţeri ai Armatei României, care nu aveau altă vină decât aceea de a-şi fi făcut în mod exemplar datoria de militari, în condiţii de război, şi atitudinea actualului Guvern al României, a Parlamentului României şi a Preşedintelui ţării faţă de cei care au asigurat stabilitatea ţării în timpul evenimentelor din decembrie 1989, care au făcut posibilă victoria Revoluţiei, integrarea în NATO şi, în mare măsură, chiar în Uniunea Europeană? Armata Română este, cum bine se ştie, prima instituţie care a înfăptuit o reformă completă – reducerea drastică a efectivelor, de la 320.000 la 75.000 de militari, doctrine, strategii, sistem de formare şi de acţiune în gestionarea crizelor şi conflictelor etc. –, fără să beneficieze de susţinerea financiară necesară şi nici de punerea în operă a vreunuia dintre programele de înzestrare care ar fi trebuit să însoţească, pas cu pas, programul şi proiectele de reformă.
4. De ce acceptaţi, oameni politici, oamenii ai legii, reprezentaţi responsabili ai instituţiilor statului de drept – inclusiv ai Armatei Române –, ca forţa militară, cea de ordine publică şi cea de siguranţă naţională să fie terfelite, în fel şi chip, sub ochii Dumneavoastră, onoarea şi demnitatea Armatei, profesia de militar şi valorile acestei instituţii fiind pur şi simplu umilite şi dispreţuite?
5. De ce vă faceţi că nu vedeţi, că nu înţelegeţi, că nu vă priveşte? De ce adoptaţi politica struţului? Nu ştiţi, oare, că împotriva celor care o conduc – adică a decidentului politic – armata nu are nicio putere? Nu ştiţi, oare, că Dumneavoastră sunteţi aceia care trebuie să apere şi să protejeze această instituţie de abuzurile şi agresiunile politicienilor ajunşi la putere?
6. Este foarte grav că se taie pensiile şi salariile, într-o situaţie de criză, când ţara a fost adusă în sapă de lemn. Altădată, în situaţii de criză, statul s-a împrumutat de la populaţie, dar nu s-a atins de proprietăţile acesteia. Este vorba, desigur, de statul de drept, nu de statul comunist. Ţara aceasta a trecut prin multe nedreptăţi, dar niciodată slujbaşul statului nu a fost mai agresat şi mai umilit ca acum. Nici măcar în vremuri de război, când sute de mii de militari şi-au lăsat osemintele pe câmpul de luptă, pentru ca ţara aceasta să existe sub semnul duratei. Nimeni nu a protestat şi nu a făcut un pas înapoi de la misiuni, chiar dacă şi-a dat viaţa. Militarii români şi-au făcut totdeauna datoria şi nu există nicio pată pe onoarea lor. Grav este că se aruncă cu noroi în această instituţie, că măsurile sunt discriminatorii, dictatoriale şi arbitrare, fără nici un fel de fundamentare, că se atentează la dreptul de proprietate (pensia este un drept de proprietate!), că se operează cu metode şi procedee nedemne de un guvern, de un parlament, de un preşedinte de ţară, în secolul al XXI-lea. De ce acceptaţi asta?
Este de datoria Dumneavoastră să nu permiteţi umilirea instituţiei militare, să protejaţi militarii – mai ales pensionarii – împotriva nedreptăţilor şi abuzurilor făcute de guvernanţi. Este de datoria Dumneavoastră să nu permiteţi arbitrariul, măsurile nefundamentate politic, ştiinţific, economic, financiar, militar şi din perspectiva securităţii naţionale, atitudinile dispreţuitoare şi egalizatoare, încălcarea principiul neretroactivităţii, a Constituţiei, a legilor în vigoare, a contractului încheiat între stat şi propria-i armată…
Este de datoria Dumneavoastră să nu aşteptaţi şi să nu acceptaţi ca militarii pensionari, cei disponibilizaţi, cei invalizi şi urmaşii celor căzuţi la datorie să iasă în stradă şi să ceară respectarea Legii! Ar trebui să ieşiţi Dumneavoastră în locul lor.
Este condamnabilă lipsa Dumneavoastră de reacţie şi de acţiune când este vorba de militari ai Armatei României (activi, în rezervă sau în retragere), de poliţişti, de membri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, de lucrători din serviciile secrete, adică de cei care se află în permanenţă la datorie, gata în orice moment şi cu orice preţ să-şi apere ţara şi pe cetăţenii ei, zi de zi, în vreme de pace ca şi în vreme de război şi în caz de calamităţi şi dezastre! Dumneavoastră cum îi apăraţi pe ei?
Armata nu se poate apăra singură împotriva propriilor ei conducători care o agresează şi o umilesc. Faceţi-vă datoria faţă de militarii Armatei României şi de lucrătorii sub jurământ ai celorlalte structuri ale sistemului naţional de apărare, domnilor politicieni, investiţi de naţiune cu responsabilitatea dreptului de a fi în Parlamentul României, la Preşedinţie şi la Guvern, adică la Putere sau în Opoziţie, domnilor justiţiari, domnilor demnitari! Şi nu uitaţi ce a însemnat, ce înseamnă şi ce trebuie să însemne instituţia militară pentru o ţară aşezată la răscruce de vânturi!
