O dată, o singură dată am vrut şi eu să aflu care este adevărul despre starea naţiunii şi m-am lecuit. Curiozitatea strică! Puteam să mă mulţumesc cu adevărul rostit de Mihail Kogălniceanu, în ziua de 9 mai 1877, în Adunarea Deputaţilor, în faţa celor 81 de deputaţi prezenţi (cam câţi erau în sală în momentul în care Roberta Anastase a decis, printr-o evidentă fraudă, soarta a vreo şase milioane de pensionari). Răspunzând interpelării deputatului Nicolae Fleva, ministrul de atunci al Afacerilor Străine a rostit celebra sintagmă: "Suntem independenţi; suntem o naţiune de sine stătătoare". Cum, de la acea zi memorabilă, au trecut 133 de ani, patru luni şi 13 zile (ca să fiu şi eu riguros, precum domnul Băsescu), mi-am zis că nu strică să văd care mai este adevărul despre starea de azi a naţiunii. Poate, cine ştie, nu mai suntem o naţiune independentă şi de sine stătătoare! "Voim să fim independenţi pentru că voim să trăim viaţa noastră proprie, pentru că voim să nu mai pătimim pentru greşelile altora..." mai spunea atunci Kogălniceanu. Dar dacă, astăzi, nu mai voim toate acestea?!
Şi unde altundeva, decât la postul tv B 1, puteam să aflu eu adevărul? Şi cine altcineva cunoaşte mai bine acest adevăr, decât preşedintele ţării? Aşa că, aseară, mi-am călcat pe inimă şi, după ce am înghiţit, preventiv, vreo trei distonocalme, am desigilat butonul telecomenzii şi am trecut pe postul tv care prezintă singura emisiune ce ţine cu românii - "Naşul", unde ilustrul realizator Radu Moraru îl avea ca invitat pe ilustrisimul conducător Traian Băsescu. După câteva minute bune de aşteptare, timp în care realizatorul ne-a tot citit din întrebările trimise, pentru invitatul permanent, de cei câţiva telespectatori pe care îi are, unele calificându-se, după opinia lui Radu mamii, pentru finală, altele, cele mai multe, fiind eliminate direct din optimi, pentru ştiţi dumneavoastră ce, a apărut multaşteptatul invitat.
Divagând ceva despre spectacolul pe care îl trăim zi de zi, spectacol pe care nici Shakespeare, regizorul, nu l-ar fi montat mai bine în scenă, Răducu i-a pus invitatului mingea la fileu, amintind, în treacăt, că preşedintele este (încă) perceput ca omul care lucrează pentru români (corect ar fi fost îi lucrează - n.a.). Atât i-a trebuit invitatului, că a şi început să facă un melanj din întâlnirea cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, discuţia cu Sarkozy şi părerea sa despre, Patriciu, Felix şi Nuş, ultimii doi fiind catalogaţi drept turnători, fără a ne spune care a fost numele de cod al dumisale, pe vremea când era doar "ciripitor" începător.
Consecvent în a realiza scopul emisiunii, realizatorul a aruncat, într-un târziu, momeala: "Aţi câştigat până acum toate bătăliile politice (Dar bătăile, cu bătăile cum rămâne? - n.a.). Acum v-aţi luat de popor, umblaţi la portofele. Şi soldele militarilor? În campanii (electorale, nu pe câmpurile de luptă - n.a.), aveaţi armata în spate...(Fiţi liniştit, domnule Moraru, că armata se află tot acolo, în spate, pentru că invitatul dumneavoastră i-a întors de mult spatele!) "Nu intră în jocurile pentru alegeri - vine prompt răspunsul. Înţeleg frustrările, dar nu mai putem consuma mai mult decât producem. În 2004, erau 6.366.765 de asistaţi social. În 2008, mai mult decât dublu, adică 13.855.624".
Aha! Ne apropiem, carevasăzică, de adevărul despre starea naţiunii. 13.855.624 de asistaţi social. Niciunul în plus, niciunul în minus. Deja, această rigurozitate a început să-mi dea de gândit. Aproape 14 milioane de asistaţi social plus vreo şase milioane de pensionari (că aceştia, conform spuselor domnului Băsescu, nu sunt asistaţi social) plus vreo trei milioane de români plecaţi prin alte ţări de soare pline... Nimic! Nu iese socoteala, aşa că las televizorul şi fuga la internet, cât încă mai pot profita de prevederile articolului 31 din Constituţie, privind dreptul la informare. Şi, iată peste ce dau în comunicatul de presă nr. 158 din 07.08.2009 al Institutului Naţional de Statistică: "În anul 2008, populaţia activă a României era de 9.944 mii persoane, din care 9.369 mii persoane ocupate şi 575 mii şomeri." Aşa parcă mai vin de acasă, pentru că, dacă aş fi luat de bune spusele domnului Băsescu, cred că mi-aş fi luat lumea în cap, ca să nu mai trăiesc într-o ţară de mâna a doua, în care din trei români, doi şi jumătate sun asistaţi social.
Dar dacă domnul Băsescu deţine alte date decât cele furnizate de I.N.S.? Nu înseamnă că nimeni nu mai muceşte în ţara asta? Înseamnă. Nimeni nu mai munceşte în afară de dânsul şi vreo câţiva pedelişti de treabă, cum ar fi ministrul Dezvoltării, de exemplu. Acum înţeleg eu de ce l-a aprostofat, în direct, la RRA, pe profesorul acela de liceu care se plângea că primeşte doar 927 de lei pe lună. Păi, cât ar vrea să primească pentru cele 16 ore de curs ţinute săptămânal? Domnul Băsescu, săracu, trudeşte câte 16 ore pe zi şi chiar peste, pentru bunăstarea naţiunii, despre a cărei stare ne vorbea dânsul aseară...
Despre starea naţiunii, cam atât. În rest, despre starea... fizică şi psihică a obraznicilor de Ponta şi Antonescu. Am aflat astfel că Ponta, care "trebuie să facă frumos, ca o maimuţică, pentru a place în partid", are nu numai faţa de imatur ci şi fondul. Sper că am înţeles bine, pentru că, fodul cum sunt de o ureche, mai încurc uneori vocalele "o" şi "u"! Şi că acesta, înaintea Congresului la care a fost ales preşedintele PSD, i-ar fi cerşit marelui Băsescu să scoată din portofel un portofoliu de ministru pentru el. Şi am mai aflat că, tot cu miloaga, a mers la atotputernicul Băsescu şi Crin Antonescu, pentru un loc pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare din 2004. Şi el, nerecunăscătorul, iată ce zicea pe un post din alea de-ale mogulilor: "Este jalnic, ţara asta a ajuns să fie condusă de un derbedeu în toată regula".
În legătură cu Legea privind sistemul unitar de pensii publice, nicio speranţă ca aceasta să nu fie promulgată, pentru că suspiciunea care planează asupra rezultatelor votului nu este un motiv care să-l împiedice pe preşedinte să o promulge. Ce contează că s-a fraudat votul în cel mai josnic mod posibil? Ce contează că s-a votat cu ambele mâini, dacă nu chiar şi cu picioarele?
Scârbit, închid televizorul şi trec pe internet, să văd, din curiozitate, cine era preşedintele Adunării Deputaţilor în acea zi memorabilă în care Kogălniceanu rostea discursul său. Nimeni altul decât Constantin A. Rosetti, om politic, jurnalist, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 din Muntenia, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti, unul din precursorii jurnalismului românesc, fondând unul dintre prestigioase cotidiane ale vremii - "Românul".
Cine este astăzi preşedintele Camerei Deputaţilor? Roberta Anastase, fost cercetător asistent la Centrul de Studii Politice şi Analiză Comparativă, fost director relaţii publice la o societate comercială, fost consilier al ministrului Transporturilor, fost expert parlamentar, fost director societate comercială. A mai fost (era să uit tocmai esenţialul!) miss România şi... manechin. Mai pe scurt: Fost-ai, lele, ce ai fost...
În urmă cu 30 de ani, când abia făceam primii paşi în cariera de ziarist militar, cel mai greu îmi venea să dau titluri pentru materiale, mai ales că redactorul-şef de atunci ne cerea titlurile cu o săptămână înainte, la şedinţa de sumar. Acum, când nu mai sunt ziarist, iar alţii ar vrea să nu mai fiu nici militar (vezi Legea privind sistemul unitar de pensii publice!), mi-am intrat în mână şi titlurile vin unul după altul. Mi-a fost greu să aleg unul dintre ele, aşa că vă las pe dumneavoastră să faceţi acest lucru. Eu numai vă propun câteva:
"România, o ţară de mâna a doua?";
"Pensionarii, la mâna Robertei":
"Pe mâinile cui a încăput ţara?";
"În 2009, românii au dat vrabia din mână...";
"O mână spală pe alta";
"Mânării în Parlamentul României";
"Cu mâna întinsă la FMI";
"Trădătorii, mână în mână cu infractorii";
"O mână de parlamentari, împotriva a şase milioane de pensionari";
"Jos mâinile (labele) de pe Ţară, hoţilor!";
"HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ, PENTRU NAŢIA ROMÂNĂ!"
Colonel (r.) Ilie Bâtcă