ALBA - NEAGRA

Mă fraților, mi-e rușine să vă zâc, da luni, așa pă la prânzu ăl mare, îmi deteră lacrimile. Om bătrân, și-mi deteră lacrimile, ce mai! Acu, io zâsei că de la ceapă mi să trase. De la ceapa de-o tăia fomeia mărunt, mărunt, c-o apucă și p-asta a mea hărnicia ezact când io mă proțăpisăm p-un scaun în bucătărie ș-așteptam cu sufletul la gură să înceapă conferința de presă a lu Oprea. Ieream în bucătărie că, uitai să vă zâc, mă grăbii și mutai tilivizoru acolo, să stau și eu la căldură la iarnă, când o veni domn Băsescu să ne zâcă să trăim bine de rivilion. Adică să trăim bine tot anul, nu numa de revelion, înțeleserăți voi, ce dracu. Mă, da să știți că nu prea-l mai auzii în ultima vreme să ne zâcă să trăim bine. Sau o fi zâs omu, da io nu-l auzii, pentru că, doar ce apare pă ecran și musai să schimb postul. Acu, nu că aș avea io ceva cu el, da, cum îl vede, cum începe să latre potaia de-o am în casă. Ce spui eu să latre, că urlă, nu alta. De unde-o fi deprins năravu ăsta potaia dracu, nu știu, că io, mă fraților, nu urlu, doar dau mărunt din buze. Atât. Dau mărunt din buze. Da, decât să-mi aducă vecinii hingherii la ușă, mai bine schimb postu...
Cum mă holbam eu la tilivizor, apăru, mă fraților, pă ecran, generalul ăsta de cinci stele, patru pă ipolet și una în chiept, Steaua României, pă care i-o dete, pă-n 2000, președintele ăla cu cioc. Clipi el de fo trei, patru ori din ochi, da așa scurt, scurt de tot, de mă puse-n încurcătură, neștiind cui îi făcu el cu ochiu, mie sau fomeii, și începu să turuie vrute și nevrute, că io, unul, nu reușeam să țiu pasu cu el, să iau notițe. Că, uitai să vă zâc, cum apare frunu d-ăsta mai dăștept la tilivizor, scot plaivazu și iau notițe. Așa, ca să mă luminez și io.
Acu, io mă cam pierdui cu firea, când îl văzui pă general. Mă pierdui, că nu prea-l înghițam pă filfizonu ăsta și, când îl văzui, simții că mă ia cu o fierbințeală pă la cap, apoi cu sfârșeală pă la lingurea și, mai la urmă, nu mai simții nimic. Nimic nu mai simții, mă fraților, de să sperie rău dă tot muierea ș-împrăștie ceapa prin toată bucătăria. Îmi dete ea fro două hapuri de inimă de le-nghiții și-mi revenii. Îmi revenii tocma la timp, ca să nu scap ce ierea mai important. Anume cum să zbătu până acu și cum o să să zbată în continuare ministru, pentru ca noi, camarazii lui lăsați la vatră, lângă muieri, să nu avem de suferit după ce specialiștii lui, fro mie și ceva la număr zâcea el, vor termina cu socotitul pensiilor. Și io, ca nărodul, mă îndoii până acu de ministru nostru, sireacu... Păi dacă pensiile nu vor fi mai mici decât fură până acu, de ce să ne mai facem griji, mă fraților? Ce, n-avem destule griji ș-așa? Avem, slavă Domnului!
Când auzii io așa o minune, îmi trecu supărarea pă ministru ș-o pusei pă muiere să mă ciupe de nas, să văz dacă nu visez. Nu visai, mă fraților. Nu visai, că-l văzui lângă mine și pă ficior-miu, care mă cam supără. Da mă supără rău de tot, ce mai! Tocma când generalu, după ce mai clipi de fro două, trei ori din ochi, ne îndemna să mergem la comisariat și să depunem cererile, pentru că pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor scădea, iar unele vor crește și cu 25%, se trezi nărodu ăla micu să zâcă despre nu știu ce mesaj suliminal. Mă răstii la el, de scăpă fomeia lingura cu care mesteca în cratița cu ceapă. Mai târziu, când îmi esplică el cum stă chestia cu suliminalul ăsta, îmi păru rău că mă răstii la el. Îmi păru rău, da nu-i zâsei, să nu-și ia nasul la purtare. Da, acu, trebuie să recunosc, destupat la minte fecior-miu. Samănă cu ăl bătrân.
Deci, ce înțelesei io de la general, mă fraților? Că, până acu, ne frământarăm ca nărozii, degeaba, și că să nu-i mai luăm în seamă p-ăia după care ne luarăm până acu. Cam unde bătu generalul, pricepui io, fără suliminalu lu fecior-miu. Mă fraților, după ce generalu îi dete voie să vorbească și muierii din dreapta lui (aprigă fomeie Mărioara asta a lu Lupu!), mă dumirii cu totul cum stă treaba cu pensiile noastre. Când văzui io cam ce minuni face algoritmu generălesei, parcă-mi păru rău că nu renunțai de bunăvoie la concediile de odihnă cât fusei activ că, ș-așa, nu se nimeriră niciodată cu ale fomeii, să mergem și noi fo două, trei zile la mare sau la munte. Aveam o pensie acu, mă fraților, de crăpau de ciudă toți vecinii de la bloc că, până acu, numa șoșotiră despre pensia mea nesimțită.
Deci, mă fraților, io zâc să ne adunăm pă grupe, pă plutoane, care cum putem, și să dăm fuga la comisariate, să depunem cererile. Bag samă că se cam terminară cozile p-acilea, că scăparăm de văduvele camarazilor noștri, pe care le liniști Oprea să șază acasă, să nu să mai puie degeaba pă drumuri, că lor tot nu li se recalculează pensiile de urmaș. Acu, eu stau și socotesc că nu e bine cum să procedează cu bietele fomei. Dacă pensiile noastre, aproape toate, vor crește după recalculare, de ce să nu primească și ele un leu, doi, acolo?
D-asta mă rușinai, mă fraților, de-mi deteră lacrimile, că nu-l crezui pă ministru când spuse el, mai prin vară, de față cu toți senatorii, că el are o datorie față de Armata care-l educă și își va duce până la capăt datoria, apărându-i pă militari, indiferent de consecințele politice. Și mai zâse el o vorbă atunci pă care o notai. Stați că o găsii! Iote ce zâse el atunci: ”Poate ar fi fost mai comod pentru mine să închid ochii și să las această lege să-și urmeze cursul în forma în care a venit de la Guvern”. Nu-l crezui atunci și-mi păru rău luni, când văzui la tilivizor cum să zbate el pentru noi. Îmi păru rău mai ales pentru că, om bătrân și fără minte, mă legai atunci de o hibă a lui și-i zâsei unui vecin, fostă cătană și el: ”Mă vecine, la cât de des clipește generalu ăsta din ochi, îl prind ăștia din Senat pă picior greșit, tocma într-un moment d-ăsta, or crede că ăsta închise ochii și, hârști, trec legea așa cum veni ea de la Guvern”. Îmi păru rău luni, zău îmi păru rău, de-asta-mi deteră lacrimile...
Ptiu... Mă-mpinse necuratu să caut citate din Oprea și iote peste ce mai dădui: ”Recalcularea pensiilor militare aflate în plată ar presupune o perioadă de 15 ani pentru consultarea ștatelor de plată în diferite arhive din țară. Mai mult, aplicarea noii legi ar însemna pentru instituțiile din cadrul sistemului apărării, ordinii publice și siguranței naționale un efort bugetar suplimentar de aproximativ 2,5 miliarde de lei numai pentru 2011”. El o zâse. Io numa notai. Na, că mă zăpăcii de tot. Carevasăzâcă, atunci avea nevoie de 15 ani, iar acu să mulțumește doar cu cinci luni pentru recalculare!? A dracului specialiștii ăștia a lu Oprea! Și banii? Banii de unde-i ia ministru, că bugetul Armatei îl peticiră rău de tot alde Boc?
Ceva tot nu înțelesei eu din spusele de luni ale generalului. Dacă fo 91% dintre pensii vor crește după recalculare, de ce mai dădură, mă fraților, legea asta năroadă? Nu putură să le mărească așa, pur și simplu? Să le fi tăiat numa p-alea nesimțite rău că, dacă tot sunt nesimțite, astea n-ar fi simțit nimic. Și dacă, așa după cum zâse tot Oprea, foarte puține pensii vor fi micşorate după recalculare, de unde bani, mă fraților, pentru majorarea ălorlalte? De la ăștilalți noauă la sută? Și cu Boc cum rămîne? Cum va mai scoate el țara din criză? Că-și pusese, bietul de el, toată nădejdea în banii economisiți la buget prin recalcularea pensiilor militare.
Na, că iar mă sucii și nu-i mai dau crezare ministrului! Păi dacă toată bălmăjeala asta a lui cu pensiile samănă cu alba - neagra, ce vină am io, mă fraților? Io, unul, nu știu ce să mai zâc. Da, dacă voi nu furăți convinși de spusele lu Oprea ș-o țineți p-a voastră, să ieșiți la defilare de Ziua Armatei, să-mi trimiteți și mie vorbă, că mă-nvoiesc fo două, trei ore de la muiere și vin. Negreșit vin.
Până atunci, s-auzâm de bine!

Fane Sucitu

Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă