luni, 15 noiembrie 2010

Pamflet hoţesc

„SUNTEŢI CAPITALIŞTI ! DESCURCAŢI-VĂ!!
(pamflet... hoţesc)

Mai zilele trecute, un parlamentar mai mult decât „sfătos”, de-a dreptul burtos, băţos şi mai ales, hidos, ne trăgea de atenţie (sigur că da, fraţilor şi cumnaţilor !) cum că, noi, ăştia în vârsta de peste 55 de ani, am fi nişte „etatişti”. Deşteptul îmbogăţit „din viaţa de parlamentar” (chiar că ne crede un popor de proşti, cretinelul ăsta fălos şi pupăcios în trei litere băsesciene !), ne recomanda tuturor să avem în vedere că: „acum suntem în capitalism, aşa că... trebuie să vă descurcaţi singuri !”. Mă întreb: oare unde vede deşteptul ăsta „capitalismul” în România ? Sau o fi şi ăsta un „capitalism multilateral nedezvoltat” ?
Auzi, băi ăsta, parlamentar burtos şi mai ales, hidos: după ce am contribuit, toţi ăştia în vârstă de peste 55 – 60 de ani, timp de 30 – 40 de ani, cu bani serioşi la „statul ăsta” care, cică, ar fi acum capitalist, tu, care te-ai îmbogăţit din furtul banilor noştri dispăruţi peste noapte în buzunarele tale fără fund ! Ale tale şi ale acoliţilor tăi ! Evident că acum nu mai sunt bani ! Ia dă tu averea înapoi, avere dobândita în calitate de „bugetar – parlamentar” ! Ia daţi voi, toţi ticăloşii care aţi furat, fără teamă de Dumnezeu, toată averea ţării ! Aţi vându-o pe un leu, iar în buzunarele voastre au intrat milioanele de dolărei, euroi, lei şi alţi paralei ! Între cele 4 - 5 milioane de pensionari existenţi astăzi, cel puţin jumătate au fost „bugetari”. La aceştia mai adăugăm circa 1.300.000 bugetari existenţi acum. Oare de ce s-au îmbogăţit, „doar” câteva sute dintre TOŢI bugetarii.şi cu deosebire, bogătanii respectivi au fost sau sunt „parlamentari – bugetari” ? Mare greşeală au făcut atunci când s-au obligat
să-şi publice averile pe internet ! Mare greşeală, măi fratele meu ! Păi acum
şi-au dat seama ce greşeală incomensurabilă au făcut şi atunci, „penibilii” de la Curtea Constituţională le-au permis să se ascundă cu averile lor cu tot. (Aia cu „penibilii” n-am zis-o eu ! Expresia aparţine Supremului ! Dar, între noi fie vorba, penibili-penibili, dar sunt penibilii „noştri”, adică ai Supremului, că doar el i-a cocoţat acolo, chit că unul dintre ei nici nu vede să citească – e necesar să îi dicteze cel de la Cotroceni ce hotărâre să dea !). Pentru „bugetarii-parlamentari” mai vechi, e cam naşpa’ ! Aşa s-a putut vedea pe Internet cum aceştia au apărut, în doar doi – patru ani, cu pământuri, case, euroi, dolărei, etc. S-au putut face comparaţii. Şi se pot face şi acum aceste comparaţii – de unde au avut atâţia bani ? Pentru că salariul lor de „bugetari-parlamentari” nu le-ar fi permis, în nici-un caz, să dobândească asemenea avere ! Probabil că a funcţionat la toţi schema cu „mătuşa Tamara”, nu-i aşa, sau cu „soacra, socrul, fratele, etc... – mari afacerişti” !
Da’, ascultând sfatul parlamentarului, mai mult hidos decât burtos, mi-am propus să mă „descurc” ! O să caut adresa individului, ca să pot da o spargere la „cuibusorul lui de nebunii”. O să mă „enteresez” de banca unde îşi ţine lovelele, paraii şi o să dau o spargere, ca banca aia să dea faliment, iar individul să rămână la sapă de „lemn-Tănase”. Păi n-a zis individul că în capitalism „trebe” să ne „descurcăm” ? Păi, hai să „ne descurcăm” fraţilor şi cumnaţilor, că ăştia care ne conduc de peste 20 de ani, ne-au încurcat rău de tot, zău aşa ! Credeţi că mai este necesar să dzic ce culoare avea parlamentarul burtos-hidos-băţos ?

DORIN FILIP

Va prezentam noua armata PDL + UNPR sau cum uniforma si gradele Armatei Romane cad in derizoriu ...

Protestul de la ANAF