Eeeeee...i, a trecut și 25 octombrie. Și cât am așteptat această zi! Nici vacanțele sau permisiile de pe vremea când eram elev nu le așteptam cu atâta înfrigurare. Am așteptat această zi, pentru că mă gândeam că, în masa aceea mare de oameni ce se va aduna în fața Cotrocenilor (cumplită deziluzie, când am văzut ce loc pentru desfășurarea mitingului ni s-a aprobat, tot ca o manifestare a ”grijii deosebite” față de Armată!), voi întâlni mulți dintre foștii colegi din liceul militar sau din școala de ofițeri. Îmi făceam griji că îmi va fi greu să îi găsesc, chiar să-i recunosc, pe unii, după aproape 40 de ani.
Acum, ori că, la vârsta asta, nu mai văd eu prea bine, ori colegii mei nu prea s-au înghesuit să vină la mitingul organizat de SCMD, pentru că m-am întâlnit doar cu câțiva. Despre alții, doar am auzit că au fost prezenți și îmi pare nespus de rău că nu i-am întâlnit.
Dar, nu-i nimic. E și mâine o zi. Poate că își vor face timp și vor veni, măcar bucureștenii, în Piața Constituției. Să ne vadă lumea și să nu mai ia de bune ce zic unii și alții despre noi, sindicaliștii. Și asta, nu doar ca să fim ”la număr”. Pentru că, dacă ar fi să punem așa problema, găsim noi o rezolvare. O chemăm pe Roberta Anastase, într-una din pauzele de la lucrările Parlamentului în care se va dezbate moțiunea de cenzură a opoziției, o rugăm să ne numere, așa cum doar ea știe, din doi în doi și gata... Suntem mulți, suntem puternici...
Cu nostalgie,
Colonel (r.) Bâtcă Ilie