Personajul este arhicunoscut în spaţiul interlop al decăderii naţionale. Nu a scăpat niciunul din apelurile de seară ale degringoladei şi alienării postdecembriste. Fără nici cea mai neînsemnată urmă de jenă, a obţinut tot ceea ce putea obţine un derbedeu uns cu toate alifiile înstrăinării şi imposturii umane: titluri şi subtitluri, paratitluri şi supratitluri, de toate felurile şi de toate culorile, în toate limbile şi sublimbile pământului; grade didactice, grade militare, grade universitare, grade atmosferice, troposferice şi alergice, grade să fie că, deh, nu se ştie ce vremuri vin şi s-ar putea să-i prindă bine... Spre a fi în rând cu altitudinile din carton ale travestirii militare, marele cartierist şi-a băgat în CV un doctorat care să dea bine în justiţie, când şerpii plâng de inaniţie... Şi-a luat doctoratul cu teza „Repere şi dimensiuni juridice ale gestionării conservelor nedeformate erotic în condiţii de companie”. Şi, la puţin timp, că deh, e la modă, devine conducător de doctorat. În prezent, se pregăteşte pentru a fi admis în Academia Română, trudind laborios la elaborarea discursului de admitere intitulat „Rezistenţa şi efectele lenjeriei de război asupra stării de pace în condiţii de criză”.
Pregătirea de bază este dovedită prin obţinerea strălucită a licenţei gimnaziale în meseria de ospătar al elitelor în ascensiune... a servit umil la mesele de taină unde se cloceau treburile subterane al ţării; a ascultat de toţi şi de oricine, dar i-a trădat pe rând pe fiecare, potrivi intereselor din care îşi hrănea, într-o foame cronică, fără niciun fel de scrupule, ascensiunea; a lins orice urmă ducea spre impostura-i supremă, a pupat mâinile celor care se făceau că nu îi observă limitele mentale, a gratulat până la saturaţie licuriciul stăpânului de jure şi, clandestin, pe cel al stăpânului de facto...
Fizionomia îl denotă ca pe un brav, dar stilat la greu, şmecher de cartier: faţă de valutist mardeiat fără milă în gangurile din Rahova; ruletist cu pretenţii de Premiul Nobel; privirea prinsă continuu în tavan, de parcă ar trage să moară; sprâncenele, genele şi pilozităţile nazale trase în fixativ de unică folosinţă; fruntea neîncetat încruntată, de parcă sub ea s-ar afla rezolvarrea marilor probleme ale umanităţii. Omul, un incult notoriu, încearcă să-şi ascundă crasa lipsă de cultură sub gravitatea apăsată a puţinelor cuvinte pe care le stăpâneşte în absenţa consilierului pentru limba vorbită.
Vorbeşte de parcă, sub atenta supraveghere a unei forţe multinaţionale, ar repeta sârguincios pentru trecerea examenelor de stilistică redundantă la cursurile superioare de logobedie aplicată. Chiar şi aşa, vorbind, lasă impresia că se află în faţa unui prompter căruia, la fiecare patru-cinci cuvinte, îi cade tensiunea..., timp în care se pierde, lăsându-şi ochii să facă de mai multe ori, dus-întors, drumul pe lumea cealaltă. Din când în când îşi aminteşte că a luat bac-ul, şi reia conjugarea verbelor auxiliare la ... acuzativ.
Se încadrează perfect în adagiul axiomatic, cu geneză predecembristă, „fie omul cât de prost, mintea-i vine după post”
A declarat că a plecat din PSD să nu aducă crima organizată în Guvern, dar, fiindcă asta i-a fost voia, a adus în MApN crima neorganizată... A fost „naşul”, mă rog şeful, mafiei personale a primului psd-ist al Cetăţii, în anii 2001-2004; în prezent, este membru cu ranguri şi drepturi depline al adunăturii de mafioţi conduse de către descreieratul din capul statului.
Acum, impostorul, vorbeşte de salvarea României căreia îi dedică glorioasa şi neostenita sa existenţă. Ce rău ai ajuns, buna mea Ţară!
Costinel Petrache ... 5 octombrie 2010
