Garinus, Garinus,
Amiral blestemat,
La prima ta cursă
Ne-ai şi scufundat...
(refren popular)
Au mai fost de-a lungul vremurilor stări de apăsare, neînţelegere, deznădejde, subestimare şi confuzii la adresa Armatei, toate trecătoare.
Noi, cei cu pensii „nesimţite” le-am trăit aievea, mai cu seamă în anii din urmă ai dictaturii predecembriste. Dar, de dispreţ şi ură, de o agresivitate rar întâlnite în spaţiul fiinţării umane, la adresa instituţiei militare, a celei naţionale, şi a Ţării, niciodată! Este prima dată când asupra Armatei României s-a abătut urgia unei minţi demente, în subsolul căreia trei „profesori universitari”, impostori la drumul mare, adulmecă hămesiţi orizonturile pierii. Luaţi seama capetelor acestui monstru, fără de asemănare în lumea spiritelor şi a conştiinţelor alfabetizate: privesc care oriîncotro spre a nu scăpa nimic soluţiei finale pe care o aplică surâzând despotic; ură până dincolo de chipurile, ca nişte scursuri gelatinoase din hârdaiele indispensabile nevoilor zilnice; frunţile se screm a inteligenţă, dar printre circumvoluţiuni transpiră abundent condiţia şarlatanului perfect; dispreţ patologic faţă de făpturile cu care se aseamănă; privirile înceţoşate de o cruzime prost camuflată, de pofte subterane şi de o irepetabilă şi de nepotolit sete de sânge social; o subalternă retardare mintală instrumentată diabolic de către un escroc notoriu; nările vigilent adulmecânde, spre stârpirea oricărei urme de bine; chipurile poartă adânc, indispensabil, nesimţirea în stare pură ... toate par a fi efecte târzii ale anticreaţiei, scăpate din laboratoarele experimentelor genetice, atunci la Facerea Lumii...
Nu doar Armata este terfelită, batjocorită, umilită, dispreţuită, jucată în picioare. Armata este parte a crimelor nonIML-iste comise împotriva stării cursive a existenţei noastre fireşti de către descreieratul din Dealul Cotrocenilor şi gaşca pe care o stăpâneşte. Politic, par a fi crime perfecte! Armata este îngenunchiată, sugrumată instituţional şi dezarticulată în câmpul istoric al culturii şi al preţuirii sociale doar pentru vina de a se bucura constant de 80 la sută din încrederea populară! Nici furând ca-n codru, am văzut, dementul nu a fost în stare să „dobândească” atâta încredere populară. Asta l-a scos din minţi pe golanul de la Cotroceni! Da, este limpede, „Obiectivul” este România, dar Armata, alături de Biserică, sunt ultimele bastioane ale rezistenţei naţionale, ale încrederii şi speranţei sociale, sunt ultimele repere curate şi de nădejde ale încrederii în viitor. Aici este cheia, aceasta este problema! Acesta-i motivul pentru care Monstrul vrea să ne termine! Ce a ajuns România, vedem bine, o ţară falimentată de o bandă de derbedei fără niciun fel de scrupule, ţară care îşi duce zilele, conectată la aparatele de respirat ale „milei” transnaţionale; o ţară în care bătrânii sunt constrânşi social să recurgă la alienare şi sinucidere aşteptândă; o ţară în care suntem condamnaţi dacă îndrăznim să spunem că avem trecut sau dacă ne lăsăm speranţa să privească mâine; o ţară în care ni se îngăduie doar să trăim agăţaţi cu disperare de prezent, numai prezentul ne mai aparţine, doar pentru el trăim, doar prezentului îi sutem datori; o ţară în care până şi pătrunjelul trebuie adus de aiurea; o ţară în care Îngerii sunt arşi de vii, ca ofrandă adusă dementului elenic.
O ţară în care ţi-e teamă. Ţi-e teamă să fii medic, profesor, jurist, muncitor, inginer, militar, artist..., pentru că, ce neşansă(!), cu behăitul de la Cotroceni se aseamănă doar borfaşii, beţivii, hoţii, impostorii, golanii, derbedeii şi numai în ei are ticălosul încredere; o ţară în care ne este teamă de omul de lângă noi, dar şi de umbra noastră întrucât nu suntem tocmai siguri dacă-i a noastră sau nu... ne este teamă de ziua de mâine, aflată, dintr-o gravă şi nefericită întâmplare istorică, în poftele demente ale minţii tale bolnave, odioasă plămadă a materiei refuzată galactic... ne este teamă să îmbătrânim pentru că ne-ai ucis speranţa într-un apus liniştit... ne este teamă ca nu cumva să ne atingă vreo boală, pentru că ne-ai decimat puterea să i ne opunem... ne este teamă să ieşim din casă, stafia ta behăindă bântuie fiece cărare, fiece privire, fiece întâlnire, ameninţându-ne că este posibil să nu ne mai întoarcem... ne este teamă să trecem strada, pentru că în jocul netrebnic al minţii tale bolnave lumina verde nu este decât masca luminii roşii... ne este teamă de vecinul de dincolo de gard, cu care ne ştim de-o viaţă, deoarece l-ai convins că fiecare dintre noi îi este duşman de temut, la rându-i fiindu-ne potrivnic pe măsură... ne este teamă să trăim cultivând apropierea şi iubirea; mintea ta bolnavă a declarat înţelegerea dintre oameni infracţiune de risc maxim la adresa existenţei tale odioase, asociată paranoic securităţii naţionale... ne este teamă de anotimpurile care ne-au împlinit şi ne împlinesc rotitor rostul şi viaţa; le-ai anulat cu brutalitate sensul şi bucuria revenirii... ne este teamă să trăim sigur şi decent, ne vrei doar supravieţuind dintr-un ceas într-altul, cu mâinile întinse spre-a cere sau împreunate a diperare şi rugă... ne este teamă să murim; nu ştim dacă rămaşii au puterea să ne ducă spre groapă, după cum ne este teamă ca nu cumva fantoma spiritului tău malefic să nu ne dea pace nici Dincolo... o ţară în care ne este teamă să ne lăsăm iubirea în împlinirea unui copil; mercenarii tăi întru decimarea fiinţării noastre naţionale îi pândesc respiraţia, somnul şi lumina spre a i le reteza la ordinul tău, canalie nenorocită...
Da, de toate astea ne este teamă, de tine, însă, nu, spurcăciune şi hidoşenie a lumii vii, monstru uitat de vremurile când abia deprindeam mersul biped. Plecaţi, nemernicilor! Vă vom lăsa zilele, dar vă vom arunca în întuneric viitorul; vă vom lăsa prezentul, dar nu vă vom uita trecutul; vă vom cruţa tăcerea, dar vă vom strivi behăiturile; vă vom lăsa libertatea creierului, chiar şi aşa cuprins de metastazele urii viscerale, dar vă vom anula libertatea faptei; vă vom lăsa libertatea jocului, dar în rezervaţii de maximă securitate şi pe pielea voastră, dar vă vom interzice joaca printre noi şi pe seama sufletelor noastre... Ne-am săturat bestiilor! Plecaţi!
Colonel (r) Costinel Petrache
