vineri, 2 decembrie 2011

Băsescu, la petrecerea lui Onţanu: un bărbat i-a pupat mâna. Va prezentam si o varianta a poeziei "Hora hotiei", hora care se joaca tot mai intens in cercurile Puterii

De 1 Decembrie, în Capitală se mănânca gratis. Peste 16.000 de porţii din tradiţionala masă ostăşească, adică fasole cu costiţă şi ţuică fiartă, au fost împărţite bucureştenilor din Sectorul 2. Acolo a fost şi preşedintele Traian Băsescu.
Băsescu, la petrecerea lui Onţanu



Dupa ce a fost huiduit de catre poporul nerecunoscator, venit sa serbeze Ziua Nationala a Romaniei la Arcul de Triumf din Bucuresti, seful statului a vizitat Primăria Sectorului 2, unde primarul Neculai Onţanu a dat o petrecere pentru cetăţeni, cu mâncarea tradiţională oştaşească: fasole cu ciolan, deoarece el a fost avansat in grad, de Basescu, la exceptional,  de la fruntas si maistru constructor, la general de armata. După aproximativ o jumătate de oră, preşedintele a plecat din sediul Primăriei, fiind aşteptat de un grup de oameni, alesi pe spranceana de catre Ontanu, care, chipurile, au ţinut să-l vadă, să-i adreseze câteva cuvinte sau chiar să-l îmbrăţişeze.


Potrivit MEDIAFAX, Băsescu a evitat să primească o porţie de fasole cu costiţă. În schimb, şeful statului a dat mâna cu cei prezenţi, majoritatea acestora urându-i "La mulţi ani !" şi "Sănătate!".


"Sunteţi preşedintele nostru iubit", i-a strigat o femeie cu salariul marit prin taiere. De asemenea, o altă femeie a încercat să-i pupe mâna şefului statului, însă acesta s-a eschivat, dar nu a reuşit să evite momentul în care un bărbat i-a pupat mâna ca la sfintele moaste.


Traian Băsescu a făcut fotografii împreună cu copii ai căror părinţi doreau să aibă o amintire.


Înainte de sosirea lui Băsescu, la petrecerea populară se aflau liderii UNPR Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu.


Nu stim daca la acest festin s-a cantat si hora de mai jos. Stim doar ca, in general, in cercurile Puterii, se danseaza intens pe hora de mai jos:

 HORA HOŢIEI


de Dan Puric


Hai să dăm mână cu mână
Să furăm tot ce s-adună,
Să-nvârtim hora hoţiei

Pe pământul României !


Ordinea şi cinstea piară !

Piară iubitorii de ţară !

Între noi să nu mai fie

Decât jaf şi smecherie !


Contu-n bancă de te ţine

Vino să te prinzi cu mine,

La hoţie cu unire

Şi pe funcţii cu-nfrăţire !


Unde-i unul nu-i putere

Să se pună de-o avere,

Unde-s doi puterea creşte

Şi ţara se prăduieşte !


P-amândoi în fund ne doare

Că în haos ţara moare.

Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,

Să furăm cât se mai poate !


În guvern hai cu grăbire

Să-l secăm dintr-o sorbire,

Ca să crească banul mare

Mai rapid în buzunare.


Dăm pomană ş-un pişcot

Prostului cu drept de vot,

Că oricum în România

Noi facem paranghelia.

Post scriptum: Va recomandam si o cronica a evenimentului , intocmita de Col. (r) Ilie Batca


joi, 24 noiembrie 2011

Catastrofa pe care UDMR a pregătit-o României: ștergerea documentelor istorice



În timp ce opinia publică era bombardată cu ştiri despre arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu și a lui Liviu Luca, la Camera Deputaţilor, UDMR a avut grijă să-şi pregătească terenul pentru susţinerea propriilor interese, astfel fiind aprobată la foc automat o lege controversată care va aduce deservicii imense românilor și României. 
Pe 8 noiembrie, la Camera Deputaților, cu Roberta Anastase la timona ședinței, mașinăria de vot a PDL și UDMR a aprobat, în ciuda protestelor PSD și PNL, proiectul Legii Arhivelor Naţionale, iniţiat de UDMR. 
Conform acestui proiect, la propunerea UDMR, documentele din Arhivele Naţionale vor putea fi retrase din administrarea Fondului Arhivistic Naţional al României. Proiectul a fost adoptat cu 127 voturi “pentru”, 117 voturi “împotrivă” şi 4 abţineri. 
Trebuie spus că proiectul de act normativ care modifică Legea arhivelor zăcea de multă vreme pe lista legilor care trebuiau să intre la dezbatere și la vot în Camera Deputaților. A intrat de mai multe ori în dezbaterea Camerei Deputaţilor, dar a fost retrimis de fiecare dată la Comisia de Cultură pentru a fi rediscutat. Comisia de Cultură din Cameră, condusă de pedelista Raluca Țurcan, este practic autoarea modificării din Legea Arhivelor care le dă ocazia cultelor să-şi primească înapoi documente de importanţă deosebită, relataCotidianul într-un articol publicat pe 9 noiembrie 2011. 
Pe lângă reglementările privind falimentul sau desfiinţarea unor creatori de arhive, dar şiautorizarea unor deţinători de arhive privaţi, în proiectul de lege adoptat s-a strecurat şimodificarea vizând retrocedarea în natură a documentelor care au aparţinut odată cultelor. 
De unde vine acest interes al UDMR pentru retro­cedarea documentelor către cultele bisericeşti? Un motiv ar fi acela că, printre aceste documente, se numără şi registrele de stare civilă din bisericile din Ardeal, unde au fost consemnate de-a lungul timpului persoanele nou născute, persoanele decedate etc, aceste documente atestând existenţa continuă a românilor în această zonă a ţării. Odată dispersate aceste documente (ceea ce va face mult mai uşoară pierderea lor fizică), dispare şi una dintre cele mai puternice dovezi privind românismul din acest teritoriu. 
Acest proiect de modificare a Legii arhivelor a stârnit indignarea arhiviştilor și a istoricilor. 
Istoricul Zoe Petre susținea în urmă cu ceva vreme că retrocedarea arhivelor este “o barbarie fără seamă, o crimă”, și că “nicăieri în lume nu se întâmplă acest lucru, în toate ţările civilizate există arhive centralizate”. Zoe Petre le cerea atunci parlamentarilor Opoziției, dar și celor de la Putere să se trezească în plen “şi să nu voteze această proiect legislativ, deoarece Arhivele Naţionale sunt o instituţie a statului modern român, iar ele nu pot fi devalizate.” 
Istoricul Adrian Cioroianu a tras un alt important semnal de alarmă legat de acest proiect de lege de modificare a Legii arhivelor în sensul dorit de UDMR. Fostul ministru de Externe e convins că această propunere legislativă reprezintă încă un pas spre obţinearea autonomiei mult dorite de către reprezentanţii politici ai maghiarilor din România. 
“În măsura în care cultele îşi doresc această arhivă, este dreptul lor să o ceară, dar acest lucru implică alţi factori: să aibă unde să o depoziteze, să aibă oameni care să se ocupe de ea, etc. Acest demers va afecta profund studirea istoriei. Propunerea legislativă fiind iniţiată de parlamentarii UDMR, acest proiect pare să reprezinte intresele stricte ale comunităţii maghiare sau a unor reprezentanţi ai lor“, susține Adrian Cioroianu. 
Bogdan-Florin Popovici, preşedintele Federaţiei Arhiviştilor din România, a atras atenţia că “funcţia instituţională a cultelor religioase nu este aceea de a păstra, de arhivare, ci una religioasă”. 
“Suntem de acord ca documentele să fie restituite în copii, acordându-se acces proprietarilor de drept cu prioritate faţă de alte categorii care au acces la arhive. Dar să le retrocedezi fizic creează o mare ameninţare ca acestea să dispară. Intraţi în orice anticariat şi veţi găsi o dovadă că exercitarea unui control asupra documentelor retrocedate va fi o sarcină foarte dificilă”, a spus el. 
 
Iată de ce aceasta lege care permite retrocedarea documentelor din Arhivele Naţionalecontravine intereselor întregului popor român:
  • se restituie in natura bunuri arhivistice care au o valoare patrimoniala deosebita si al caror risc de deteriorare este crescut
  • o astfel de decizie „ar conduce la scoaterea respectivelor bunuri arhivistice de sub regimul juridic stabilit de Legea 16/1996 si la trecerea lor sub un alt regim juridic, neclar, intrucat situatia arhivelor private nu este reglementata inca in Romania”
  • arhivele, in calitate de depozitar al memoriei nationale, au rolul de a asigura conditiile propice conservarii si pastrarii documentelor
  • exista o mare varietate de spete rezultate in urma aplicarii Decretului nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic National. Aceasta varietate de cazuri nu poate fi pur si simplu tratata generic, ca avand caracter „abuziv” (după cum susţine UDMR – n.r.), si nu poate fi rezolvata decat printr-o analiza, de la caz la caz, intr-un cadru legislativ nuantat
  • Fondul Arhivistic National este un important tezaur scris, care face parte din patrimoniul cultural-national al unui popor, o sursa istorica de importanta deosebita
  • documentele care fac parte din fondul arhivistic national au o valoare istorica si, drept urmare, protectia acestora trebuie asigurata in mod unitar si continuu,indiferent de domeniul la care se refera aceste documente sau de interesul pe care il reprezinta la un moment dat
„Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata, aceasta inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite”, a declarat renumitul istoric Dinu C. Giurescu

duminică, 20 noiembrie 2011

Publicitate de santaj si presiune asupra romanilor



de Cornel Nistorescu
Publicat Vineri, 18 noiembrie 2011
[Eliminarea majusculei din numele presedintelui imi apartine]

De cand a inceput campania disperata si desantata a celor de la Rosia Montana Gold Corporation am fost invitat la cateva intalniri. Am mers si am ascultat cu atentie in speranta ca voi intelege proiectul, iar explicatiile mele vor cantari catusi de putin in ochii celor care conduc. Nici vorba! In fapt, scopul celor de la Rosia Montana Gold Corporation era sa tac, iar cotidianul.ro sa nu mai scormoneasca in legalitatea si utilitatea proiectului. Mai mult, dupa a doua intalnire am fost invitat sa accept si eu publicitate din partea acestui proiect plin de aranjamente. Nu, multumesc frumos, am zis. Nu vreau nici o publicitate. Puteti scrie ce vreti, dar sa ne lasati sa facem publicitate in ziarul dumneavoastra. Multumesc frumos inca o data, dar nu se poate! Cateva zile mai tarziu, prin una dintre agentiile de media care achizitioneaza pentru cotidianul.ro, m-am trezit cu publicitate la Rosia Montana Gold Corporation. Asa, de ochi frumosi. Eventual ca cititorii sa inteleaga ca si ziarul nostru a capotat. Am stopat-o imediat. Ce a urmat apoi pe televiziuni, radiouri si ziare e un adevarat dezmat. Si ce credeti ca promoveaza? Firma din Canada ? Sau aurul produs si scos la vanzare la magazinul de bijuterii de la Unirea? Nici vorba! Toata aceasta campanie agresiva de publicitate vizeaza autoritatile statului roman. Sa cedeze odata. Ce dracu' mai vor? Cu milioane de euro aruncate in media, RMGC vrea sa indoaie autoritatile statului roman ca sa-i dea aprobarea finala. Publicitate cu oameni care spun propozitii contrafacute de publicitari, primari care isi pun numele pe scrisori si comunicate scrise de aceiasi publicitari, o intreaga industrie concentrata intr-o operatiune cu valoare de diversiune. Promoveaza un proiect pentru care nu au autorizatia de functionare. Adica propaganda pentru un proiect inca ilegal. Fac galagie cu avantajele unei operatiuni de care institutiile statului se indoiesc. Stau in cumpana si cantaresc legalitatea, riscurile, pericolele si consecintele. E legal sa folosesti publicitatea pentru a determina o hotarare a statului roman? Eu zic ca nu. Aceasta campanie scumpa, cu banii aruncati peste tot, se vrea o presiune cumplita asupra Romaniei. Este aproape egala cu demersul fara cap al presedintelui basescu facut in favoarea aceleiasi cauze inca lipsite de toate aprobarile. E ca si cum ai face publicitate in favoarea unui medicament care n-a trecut de toate testele si aprobarile. Sau ca si cum am umple Romania cu panouri si spoturi in favoarea unei institutii care nu exista.

De ce o asemenea tarasenie lipsita de temei, inclusiv de aprobarile legale necesare, este tolerata de Consiliul National al Audiovizualului? Maine , poimaine vom vedea o ploaie de spoturi care promoveaza unirea Romaniei cu Bulgaria ? Sigur CNA-ul va tacea malc. Oricat de importanti se cred unii dintre membrii Consiliului, tot se vede ca lucreaza la ordin. Au zis ei ceva cand Dan Diaconescu, inainte de a avea partid, folosea televiziunea sa pentru a promova un produs politic care nu exista si pentru a promite sume de bani pe care nici angajatii postului nu le vor pupa vreodata, necum votantii sau membrii partidului scos din palarie de acest trisor jurnalistic.

Din moment ce OTV-ul minte mereu ca da 20.000 de euro fiecarui membru, ca rezolva economia Romaniei dintr-un condei si ca starpeste coruptia din doua vorbe pe marginea ecranului, de ce n-ar zice si Rosia Montana Gold Corporation tot felul de baliverne? Despre bani si salarii, despre avantaje, locuri de munca si ce le mai trece prin cap.

Publicitate mincinoasa, publicitate ilegala, publicitate, publicitate, publicitate de presiune asupra Romaniei. Un soi de atentat grosolan la luciditatea celor care trebuie sa decida!

© 2011 Cotidianul.ro

marți, 15 noiembrie 2011

Veste buna si de la Miercurea Ciuc

Va informez ca Tribunalul Harghita a dat urmatoarea solutie in 12 dosare: "Solutie: Respinge excepţiile invocate în cauză. Admite în parte acţiunea reclamantului. Dispune anularea Deciziei nr. 158475/27.12.2010 şi menţinerea deciziei de pensionare stabilită iniţial pe seama membrului de sindicat. Respinge celelalte capete de cerere. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.11.2011."

Cu stima, secretarul filialei Mierurea Ciuc, Dusa Ioan.

Va prezentam noua armata PDL + UNPR sau cum uniforma si gradele Armatei Romane cad in derizoriu ...

Protestul de la ANAF